WIN Gallery: Care sunt acei „mari clasici” ai artelor plastice pe care îi admiraţi şi care, într-o manieră poate subtilă, poate evidentă, au influenţat opera dvs. de început? 

Marinela Măntescu-Isac: Fiecare vine cu lentila lui, dar eu pot să-i numesc pe Modigliani, Toulouse-Lautrec, Rembrandt, Rubens… Îmi plac toți maeștrii, tot ce a fost înaintea noastră, i-am descifrat, i-am „citit”, i-am adorat. În primul rând, o lucrare trebuie să fie citită. Chiar și în postura de colecționar fiind, dacă nu știi să „citești” o lucrare, nu poți înțelege sau aprecia la adevărata ei valoare acea lucrare. Mulți spun despre operele care îi încântă: „dacă vine la casa sufletului, acea lucrare este a mea”. Da, dar un colecționar, dacă nu are puțin discernământ, apropos de materie, de compoziție, de dimensiunea pânzei…dacă nu înțelege ceea ce privește, nu va putea face o alegere care să îi confirme așteptările și să-i satisfacă previziunile.

WIN Gallery: În ce manieră ați recomanda cuiva care se află pentru prima dată în fața tablourilor dvs., să privească și să vă descifreze opera?

Marinela Măntescu-Isac: De la distanță. Pentru că eu am o anumită tehnică de abordare a picturii încât tușele mele, dacă te apropii de lucrare, nu pot fi descifrate, nu știi ce am de gând. Am laviuri, am materie, pastă, am carnație, am cuțit, am desen și le fac pe oriunde vreau eu să le fac, în așa fel încât să-mi iasă mie compoziția. Și atunci lucrarea se poate centra, iar privitorul se poate focusa pe ceea ce contează. Dacă te duci de aproape, n-ai să înțelegi mai nimic. Iar din perspectiva privitorului, trebuie să-i lași lui libertatea de a privi, de a interpreta, de a înțelege. Îl lași și pe el să aibă un aport la întreg procesul creativ. Relația dintre privitorul lucrării de artă și tabloul în sine se clădește cu migală, la fel cu dozarea optimă dintre umbră și culoare, dintre geometrie și gest.

WIN Gallery: Pasiunea pentru pictură este cu atât mai intensă cu cât artistul împărtășește din trăirile sale cu cel care îi achiziționează tablourile. Aveți o legătură specială cu cei care, de-a lungul timpului, v-au devenit colecționari?

Marinela Măntescu-Isac: Și acum mă sună persoane care au cumpărat în urmă cu 40 de ani, încă de la începuturile mele, și-mi spun „Dragă Mari, în fiecare zi, parcă văd altceva în tablourile tale...” Faptul că nu s-au săturat de lucrare, faptul că percep dimineața, la prânz și seara altceva în lucrările mele, este unic. 

WIN Gallery: Aveţi un moment aparte pe care ați vrea să-l împărtășiți, cu referire la colecționarii care v-au achiziționat lucrările de-a lungul timpului? 

Marinela Măntescu-Isac: Da, am mai multe întâmplări, dar una mi-a rămas în minte mai mult decât celelalte. În urmă cu vreo 20 de ani tot intra la mine în galerie un cetățean, dimineața, la prânz și seara. Și a tot făcut „valsul” ăsta, a tot intrat și ieșit vreo săptămână la rând. Azi așa, mâine așa, mi-am pus întrebări „Măi frate, dar ce-o avea de gând? Ce vrea el de fapt?”  La un moment dat chiar mi-a trecut prin minte că individul mă urmărește, mai ales că eu și vindeam... n-o fi vreun turbat din ăla...? După un timp, mi-am zis „Gata!”, m-am ridicat din fotoliu și am mers spre el, îi dau mâna, facem cunoștință și-mi zice: „Eu sunt ... cutărică” (nu mi-a zis ce e, mi-a zis doar numele). M-a întrebat cât costă, îi dau lista de prețuri, se uită și-mi zice că vrea vreo zece lucrări. Am devenit și mai suspicioasă. Cu ăsta nu-i a bună! N-a comentat prețurile, n-a zis nimic, n-a negociat, doar și le-a ales. Și la un moment dat, în seara respectivă a luat o lucrare, a dat banii, a luat-o sub braț și s-a dus. Mi-a lăsat o adresă unde să-i ducem a doua zi restul de lucrări la hotelul nu-știu-care. M-am dus, am lăsat lucrările, am luat banii și-am plecat. După câteva luni, mă sună, vine la atelier să mai ia două lucrări. Era foarte supărat că a vrut să-și amenajeze camera, de asta a luat așa de multe lucrări, și-a dorit să le aibă la vedere dar nu l-au lăsat să bată niciun cui. Iar când urma să  plece din țară, le-a luat pe toate cu el și mă trezesc, de fapt, că respectivul era atașatul cultural al Franței. Deci era un cunoscător, un erudit.

WIN Gallery: Într-o lume în care totul devine „artificializat” prin filtrele rețelelor de socializare, cum vă raportați la liberalizarea artei și accesul neîngrădit pe care acești „pictori de duminică” îi au la un public larg datorită Instagram sau altor aplicații similare? 

Marinela Măntescu-Isac: Se auto-exclud, se face o cernere, o filtrare a artiștilor. Într-un fel, este o luptă inegală deoarece noi nu beneficiem de forța lor de a ne face cunoscuți. Ei merg în foarte multe tabere de creație, în cele mai multe tabere vei găsi amatori. Noi ne vedem de treabă, dar ei ajung cumva, pentru un loc într-o astfel de tabără, pentru anumite beneficii, să lase trei – patru lucrări și apoi să se mire de ce nu pot să vândă cu prețul pe care și-l doresc. Exact așa cum apar, la fel de repede vor dispărea. Timpul și publicul îi vor cerne. Noi trebuie să avem răbdarea și să mergem mai departe. La fel se întâmplă în toate artele până la urmă! Azi apar actori peste noapte, apar școli de actorie peste noapte și singurul mod în care se cern valorile este prin filtrul publicului. Până nu ai înțeles vechiul, trecutul, nu ai cum să înțelegi arta de azi și să aduci lucruri noi în ea. De aceea publicul este singurul care te poate judeca, te poate ridica sau te poate da uitării.