Cornel Șurlea is a passionate art collector, with a refi ned eye for both the aesthetic value and the profound message of the works he chooses. His collection features an impressive diversity, ranging from graphic art to painting, each piece bearing the mark of a unique moment of creation. For him, art is not merely a collectible object, but a living presence that brings him joy, refl ection, and a sense of belonging to the world of beauty.
WIN Gallery: When and how did your passion for art begin?
Cornel Șurlea: Very late. Although since childhood I felt I had an attraction and a certain sensibility for beautiful things, my luck was that I had a very erudite family as neighbours – doctors and university professors – who had a boy my age. They had an immense library, and to be able to play with him, I had to read what he was given to read. The house was old, full of inherited valuable items, with paintings and sculptures by great masters of Romanian art. He was very well prepared because they paid close attention to his education, so, gradually, by being with his family, seeing, admiring, and discovering that world, something also deposited within me.
I didn't inherit any paintings, not even a "The Abduction from the Seraglio" or a loom, but whenever I had the opportunity to participate, to follow, to come into contact with things related to painting or art in general – I felt a thrill that made me ponder.
Colecționarul Cornel Șurlea la vernisajul expoziției VALENTIN TĂNASE - Realitatea Ireală, 2025
WIN Gallery: And what did this beginning look like?
Cornel Șurlea: After 2000, when my financial situation began to stabilize, through a lot of work and effort, the first successes and fruits came. That's when I told myself that, before anything else, I had to build a house – not a luxurious car, but a house – where I could gather all the things I loved. For me, these things mean a lot because we are surrounded by beauty, but I believe that art – painting, graphics – is inevitably part of the life of a person who wishes to live in a zone of spiritual comfort. And I remember how, having some money saved up, I would go through galleries and discover that certain things attracted me.
One day, by chance, I met Momi on the street, a good friend of one of my acquaintances. I told him: "Look, I like two artists. Which one do you think is more important?" I was never interested in an artist's market value. I didn't buy with the thought that in five or ten years the value of the work would increase. For me, only the pleasure, the joy of acquiring something that would give me happiness, that would spiritually nourish me, always mattered. That's why I chose not by name, but by the intrinsic value of the work. Of course, at first, I made many mistakes. Then I started reading enormously, took courses, including a cultural management course, and I was even an auditing student at the Faculty of Arts. I was always present at exhibition openings and, gradually, I realised that I was particularly attracted to graphic art and engraving. While we all start with narrative painting – landscapes, family scenes – I discovered that I prefer pencil, pen, drawings that hide a message and compel you to decipher it. That's what art means to me.
WIN Gallery: What did you feel at the moment of your first acquisition? How was it?
Cornel Șurlea: When I came... I bought two paintings. I still have them, in a place of honour. In the initial phase, you are so happy that, even if the painting had a defect, you wouldn't see it. So much joy accumulates that you're like blind, you're drunk... drunk with happiness. Always, when I came home, I made sure to pass in front of these two paintings. I positioned them so that when I sat in an armchair, I could see both of them, highlighting them with a bedside lamp. They were like companions.
I believe art has a curative role. Whoever does not believe that art heals is mistaken. In cases when I wasn't feeling very well, or maybe I was very tired, the visual contact with these two works comforted me. It was, and is, a great joy, a great happiness.
WIN Gallery: Which contemporary Romanian artists do you follow with interest?
Cornel Șurlea: Andrei Marina, Rică Burlacu, Mircia Dumitrescu, who was my drawing teacher in high school, a great graphic artist... Laurențiu Midvichi, whom I consider very good. I also liked Ioan Atanasiu Delamare very much and have many works by him; unfortunately, he passed away. He was an exceptional and very talented person.
As for sculptors, Darie Dup; I have many works by Darie Dup and Reka Csapo Dup.
The Golden Forest - Laurențiu Midvichi, oil on canvas, 100x120 cm, 2023
WIN Gallery: Regarding the art market in Romania, how do you perceive its evolution or involution?
Cornel Șurlea: Someone asked me why I waste my time and money publishing these albums and what interest I have, especially since I wrote on them that they are not for sale. I answered that, first of all, I did it because I love art very much. I want to leave something behind that shows how much I loved art; I am grateful to art and, through this gesture, I try to return my gratitude.
And there is another reason: I have observed with concern that less and less art is being bought, that fewer and fewer people go to exhibition openings, that the standard for appreciating an artistic work has dropped significantly. Young people are attracted to other things, which are no longer related to true art. I don't believe we are heading in a good direction, and that's why I think many things need to be done to bring the public – and especially young people – back into exhibition halls, just as they should be in theatres or cinemas.
WIN Gallery: What role do you attribute to galleries in supporting collectors?
Cornel Șurlea: Galleries are not primarily useful to the collector, but to the artists. No artist can enter the art market chessboard without having a curator and a gallery behind them. The gallerist knows how to present you in a good light, not necessarily to sell you immediately, but to make you known.
So that later they can sell your works, they know what needs to be done for people to find out about you. They know how to select, to push you forward, to encourage you to repeat that artistic act which was special and successful. Galleries have a great role. A great role!
I don't know how many of them survive, because... I also wanted to open a gallery. It is extremely difficult. I believe those who venture into it are great art lovers. They don't primarily seek profit but live in parallel with their business and allocate a portion of their budget and time to nourish their soul and be able to move forward stronger in their own business.
Today, you can no longer earn a lot of money from galleries; that is the truth. They don't sell. And it's not just here in Romania.
Eminescu - Valentin Tănase, pastel on cardboard, 70x50 cm, 2024
WIN Gallery: Among the works you own, is there one you are particularly fond of?
Cornel Șurlea: Yes! It is "Madonna with Child" by Andrei Damo. He worked on it for more than a year, layer upon layer, in the Flemish style, close to Caravaggio. I put it in the most expensive Italian wooden frame. It emanates a special atmosphere, an extraordinary humanity. It is the work that, if I had to run somewhere with only one under my arm, I would take it without hesitation.
WIN Gallery: How do you manage to integrate art into your daily life, into the mundane?
Cornel Șurlea: From time to time, in the attic where I also have a small workshop, I take out some works from folders to air them out. I can no longer afford to buy others. I am a pensioner, I am of a certain age, and I've had some health issues. And, anyway, I think I have enough.
I don't have very expensive works, I don't have big names – and I know that well – but I believe I own many artistically valuable works. From time to time, I rearrange them: I change a frame, move a work from one place to another, bring it to an easel and display it for a few weeks. I walk past it, I talk to it.
The same with sculptures: I notice that Gogu Alifie [editor's note: the collector's new cat] also has certain tastes. He sleeps better next to some works, by the window, in the display cases where I have gathered many pieces. He also has preferences, favourites.
See, art is for everyone.
WIN Gallery: What experiences or encounters shaped your collecting method?
Cornel Șurlea: I remember that around '96, I went through a very difficult period. That's life: I suddenly found myself without money, without health, without anything. I used to walk around the city and stop at the Orizont art gallery, where I would look in the window.
It was a very successful gallery. The lady there organized small presentations, and the exhibited works seemed to give me strength, made me hope that I would recover, that things would get better and that it would be fine. I would stand for hours, "like a fool," looking at the window. At one point, the girls from the gallery drew the attention of the manager, who came to me and invited me in. I told her: "No, no... I just want to see these ones."
It had become a ritual for me. Every two or three days, I would go there, recharge myself, look at the works and tell myself: "When I recover and have money, I will buy this, this, and this." Among them was a painting – an Epiphany, done in a naive style, by a painter from Tulcea.
Slowly, I recovered. I started working again, and money began to come in. I would still drive past the gallery and look to see if the works were still there. Until the moment came for me to go and buy them.
But even on the way, I felt that something was not right. And indeed, when I entered, the painting was no longer there. Neither was the sculpture. Instead, there were a few other works – by Darie Dup and Reka Csapo Dup, as well as by Gheorghe Munteanu from Târgu Mureș – which I bought and still have now. However, I asked about the painting. The lady told me it had been bought by someone from a foreign company.
"No way," I replied. "That's my painting. Call him and tell him I'll give him double, triple, just to sell it to me!" But it couldn't be done.
I suffered immensely. It was the first failure of this kind, and since then, I tell everyone: what you like and can buy at that moment, do it. Not just in art, in any field. Because it might be a unique moment, and you will never encounter that chance again.
It was a painful experience that marked me... but also helped me.
WIN Gallery: How did you first discover Valentin Tănase's works?
Cornel Șurlea: Through a mutual friend who had an exhibition at the Military Circle, I think around 2009-2010. There I also saw works by Valentin Tănase, and I liked them a lot! So I remembered him from then. Later, we met when he did the cover of my catalogue The Golden Fish.
The story is very interesting. He had a work that I had seen, and on one occasion, at his home, over a glass of wine, I told him: "Valentin, this work, look, I'll take it, but make it, as if... in the lower part, draw a golden fish, so I can put it in the exhibition, to match the theme." And he, a man who I believe never refuses, said "fine" and did it, and the work also appeared on the album cover.
WIN Gallery: What attracts you most to Valentin Tănase's work?
Cornel Șurlea: The narrative ones with a surrealist touch.
WIN Gallery: Aveți lucrări frumoase, dar neiubite? Care v-au depășit așteptările dar față de care nu ați avut sentimentul de mulțumire?
M.B.: Când termini o lucrare, se întâmplă de multe ori să ai dubii. Cu timpul, ajungi să consideri că poate era nevoie de mai mult, sau de mai puțin. Cred că niciodată nu sunt cu adevărat mulțumită. Am lucrări pe care le iubesc (pe toate le iubesc!) dar aș fi vrut mai mult de la mine, mai mult pentru ele. Este sentimentul meu de fiecare dată – o nemulțumire subtilă, o căutare continuă. La orice artist care lucrează intens există această senzație, de parcă niciodată nu ești mulțumit cu adevărat.
Marijana Bițulescu - Clepsidră (2018)
WIN Gallery: Condiția artistului este de a fi mereu nemulțumit...
R.B.: Nu neapărat nemulțumit, treaba lui [n.r.: a artistului] este să caute tot timpul, să nu se oprească niciodată, să nu se culce pe-o ureche că a găsit, că n-a găsit! Și niciodată nu cred că cineva, dacă e sincer cu el, poate să declare că „Gata, am găsit!”. Era bancul cu tipul care era violoncelist și cânta doar o singură notă. Ani de zile, aceeași notă! La un moment dat a mers la Filarmonică cu nevasta, și acolo au văzut că a venit un violoncelist care a cântat de-o complexitate nemaivăzută. Iar nevasta îi spune „Tu de ani de zile mă înnebunești cu o singură notă, dar ai văzut ce făcea ăla pe scenă?” „Păi ăla mai caută, dar eu am găsit!” O citez din memorie, dar e relevantă, e frumoasă.
Artistul Relu Bițulescu la WIN Gallery alături de
curator Marinela Măntescu-Isac (2025)
WIN Gallery: Din ce experiențe personale ale artistei Marijana Bițulescu se întrețese lucrarea monumentală intitulată „Axis Mundi”?
M.J.: Când încep să fac o lucrare, încerc să mă conectez cu ce se află deasupra noastră. Consider că trebuie să avem această legătură, ca să putem să ne găsim drumul. Este această conexiune pe care o avem cu ce este sus și ce e jos. Lucrarea are o puternică legătură cu spiritualitatea, cu filozofia, compoziția se duce pe verticală. Toată tema mea, Migrația, care este atât de actuală – că e culturală, politică, economică – [spune povestea] oamenilor care încearcă să-și găsească drumul în decursul vieții lor. Unii reușesc să îl găsească, alții nu. Cu toții ne punem întrebări, căutăm răspunsuri, migrăm de la o cultură la cealaltă, și dăm peste acele lucruri bune; în aceeași măsură în care apar, le descoperim și pe cele mai puțin bune.
R.B.: Teme ofertante și totuși nu ai cum să treci pe lângă ele. Până și lucrurile bune, nu doar lururile rele, apar o dată cu migrația... Sau cel puțin alea bune sunt mai importante decât alea rele. [Vorbind despre migrație și despre arta originală a artistului], consider că deja e riscant să mai spui că a descoperit cineva ceva, deoarece istoria ne dovedește la fiecare moment, că de fapt a fost altcineva înainte, altcineva a fost acolo, și […] a parcurs deja acel drum și a interpretat ce credeai tu că ai descoperit. Îl bănuiesc pe DaVinci că a avut legături extraterestre, că nu putea el, cu mintea aia a lui de secol XV, să gândească ... Tot ce s-a făcut între timp de fapt a plecat de la ideile lui, vezi mașini de luptă, vezi elicoptere...
Marijana Bițulescu - Ciclul Migrație Culturală III (2024)
WIN Gallery: Elementul spiritual apare în fiecare dintre lucrările voastre. Cum percepeți abordarea simbolisticii religioase și cum v-a influențat opera?
R.B.: Sigur că sunt niște influențe, dar nu am virat niciodată spre habotnic, spre practicant, ca să zic așa. Doar trebuie luate de acolo ideile generoase și dezvoltate. Pe mine mă fascinează tema „Adam și Eva”, și o tot prelucrez în fel și chip. Mi se pare hilar să spui că ne tragem din cei doi și că suntem rude cu toții, dar tema în sine este generoasă – fructul oprit... De ce oprit? De ce să nu cunoști? Turnul Babel, mă rog, ideea că voiau să se ducă la cer și [Dumnezeu] le-a încurcat limbile, este iar [o temă] foarte frumoasă. Dă loc la interpretări multiple. În lucrările mele se repetă ideea, dar nu se repetă interpretarea și felul de a o prezenta, e ca ADN-ul.
Relu Bițulescu - Tentația (2025)
WIN Gallery: Care este mecanismul de limitare sau de auto-constrângere pe care îl folosiți pentru a termina o lucrare? Când știți că o lucrare este gata?
R.B.: Asta e autocenzura fiecărui artist în primul rând. Și dacă nu te autocenzurezi, riscul este foarte mare să depășești „granițele țării”, ca să zic așa, să propui ceva care să nu fie, în final, reprezentativ pentru ce ți-ai dorit tu. Și atunci, o lucrare să știi că nu e niciodată gata. Mai rămâne loc și peste ani de ceva de completat, de adăugat. Atunci o lași așa, reiei ulterior tema și vii cu elemente de îmbunătățire, cu adăugiri. Ai senzația că n-ai spus suficient într-o lucrare sau set de lucrări, și atunci reiei ideea.
M.J.: Avem teme pe care le-am reluat, poate și dintr-o senzație că n-ai spus suficient, că n-ai abordat inițial așa cum ți-ai fi dorit.
Marijana Bițulescu - Infanta cu câinele (2017)
WIN Gallery: Ce teme au fost reluate? Ce teme vă fascinează în prezent la fel de mult ca acum 20 de ani?
R.B.: La mine tot asta rămâne, Adam și Eva, și nu numai.
M.J.: Eu nu m-am legat de o temă, m-am luat după el, așa, fuguța, ca să fim unitari.
R.B.: Tehnologic vorbind, e mai greu la ea, lucrează cu fire, cu materiale, nu doar cu culoare.
WIN Gallery: E mai simplu să încheiați o lucrare sau să începeți una nouă?
M.J.: Nu știu ce e mai simplu, n-aș putea să spun dacă este ceva simplu în ceea ce fac eu. Nici să închei o lucrare nu e simplu, dar nici să continui una deja începută. Tehnica tapiseriei cere multă muncă, mult efort...
R.B.: În principiu, lucrurile sunt cam aceleași, doar că abordând [arta] diferit ca materiale, te trezești din punct de vedere tehnic că ai niște rezolvări mai spectaculoase decât ale celuilalt, care lucrează cu fire, cu metal, cu tablă, cu sârmă, cuie... Celălalt, la rândul lui, poate să găsească niște forme de expresivitate mai frumoase și mai interesante decât în pictură. [În seria „Pădurilor” - „Pădurea de Aur”, „Pădurea de argint”...] am folosit niște tehnici mixte, cu reliefuri, tocmai ca să ies din niște tipare. Vorbeam de pânza albă... îi dai un fond și începi să desenezi ceva și să o umpli. Dar aici am vrut să depășesc limitările pânzei cu aceste tenici mixte. Menirea noastră este să interpretăm tot timpul.
M.J.: Așa cum el încearcă în pictură să folosească fel de fel de materiale, la fel și eu încerc să utilizez materiale mai puțin convenționale ... lână, sârmă, fire diverse.
R.B.: Chiar așa, cu trompe l`oeil-ul... E un mic vicleșug, dar nu e o traducere mot-a-mot, noi nu înșelăm privitorul. Artistul aduce în realitate, printr-un truc, o expresie artistică ce atrage și captivează în aceeași măsură.
WIN Gallery: Muzician și pictor, cum integrează artistul Relu Bițulescu notele muzicale în culorile pânzei?
R.B.: Să știi că nu m-au influențat, nici dintr-o parte, nici din alta. Povestea cu ritmul – că asta mă caracterizează, ritmul – am învățat-o de la primii pași, de când am început să iau la cunoștință compoziția. Unul dintre cuvintele cheie era ritmul – să nu se repete niciodată nimic – închisul după închis, deschisul după deschis, indiferent de nuanțe, mare cu mic și tot așa... Asta ar fi de fapt singura similitudine, altminteri nu am experimentat. Ascult cu plăcere jazz, clasică. Te ajută ca stare. Singura conexiune pe care aș remarca-o și pe care aș face-o cunoscută ar fi că, în clasa a noua, când am avut primele tentative cu câțiva colegi să facem o trupă, eu am făcut rost de două tobițe de pionieri (că nu aveam bețe de tobă) și două pensule mari de 14 - cele mai mari pe care le-am găsit acolo - și am bătut cu pensulele, asta ar fi singura conexiune.
Relu Bițulescu - Domniță cu perle (2024)
WIN Gallery: În timp ce lucrați la un tablou, ați pus vreodată la îndoială înțelegerea propriului subiect?
R.B.: Cum să nu.. De multe ori! De multe ori te depășește, trebuie să o iei de la capăt, trebuie să te orpești, începi alta, mai lucrezi la aia, apoi te întorci. Îmi place, de exemplu, să încep mai multe [tablouri] și să lucrez în paralel la mai multe, diferite ca temă.
Relu Bițulescu - Suspiciunile lui Adam (2024)
WIN Gallery: Aveți lucrări de care nu ați vrea niciodată să vă despărțiți?
R.B.: Am câteva pe-acasă, pe care nu vreau să le dau... O să i le las lui fiică-mea.
M.B.: Lucrarea mea preferată...? Nu știu, eu le iubesc pe toate.
R.B.: Ăsta e sindromul mamei cu copii, pe toți îi iubesc!
M.B.: Pentru că le faci cu drag, le iubești, pui sufletul acolo... N-aș putea să spun...
R.B.: O altă temă abordată și, cumva, legată, pentru că eu sunt născut atunci, e Buna Vestire. Am abordat-o cu maniere foarte moderne. Din păcate, nu mai am niciuna. Mai e doar tapiseria.
M.J.: M-a obligat să fac o tapiserie cu „Buna Vestire”. [către el] Dar mai ai timp să faci.
Marijana Bițulescu - Buna vestire (2016)
WIN Gallery: Artele se intersectează... Pictură cu fotografie, cu film, cu teatru. Care sunt cele mai importante influențe în lucrările dvs.?
M.B.: Întotdeauna am avut un respect față de ce ne-au lăsat înaintașii ca moștenire, chiar vorbind de arta noastră populară, de meșteșugari, în toată România artele sunt frumoase, n-aș putea să spun o zonă anume. Eu am făcut tapiserie, am studiat foarte mult și scoarțele oltenești, și moldovenești, sunt fabuloase! Zona Olteniei, [atât de] bogată în simboluri și simbolistică. Baza mea de acolo vine, am avut un respect enorm pentru moștenirea lăsată de ei, am mers la bază și am încercat, prin mijloacele mele, să o aduc în contemporan, să o îmbogățesc în felul meu.
WIN Gallery: Referitor la ideea de migrație – o temă care apare cu predilecție în lucrările voastre - care este acel lucru special pe care l-ați aflat în legătură cu migrația culturală?
R.B.: Portughezii au fost printre primii care au ajuns în Japonia, și au lăsat și ceva „dâre” creștine pe acolo. Și au mai lăsat ceva: japonezii nu aveau cuvântul „Mulțumesc” în vocabularul lor. Nu exista! Cuvântul „Arigato” vine din „Obrigado” al portughezilor, mi-a spus o persoană din Portugalia treaba asta și eu am rămas profund impresionat. Japonezii nu aveau de ce să mulțumească, nu era în filozofia lor, și de la ei au luat acest cuvânt, „Mulțumesc”.
Interviu realizat de Ioana-Raluca Zamfir,
artist vizual și doctor în cinematografie și mass-media
