Chiar dacă de multe ori, atunci când ne gândim la artă, tapiseriile nu ne vin imediat în minte, ele reprezintă o formă care, din punct de vedere estetic, s-a aflat mereu la intersecția dintre funcționalitate și experiență contemplativă. Percepută în mod greșit ca decor mural, tapiseria poartă în țesătura sa narațiuni vizuale complexe, simboluri și semnificații adânc înrădăcinate în istorie. Un alt unghi din care putem privi tapiseriile este prin comparația acestora cu alte medii artistice, respectiv cel pictural sau cel sculptural. Cum tapiseria posedă atribute care o apropie de materialitatea sculpturii, dar, prin modul în care este expusă, se apropie mai mult de pictură, ea deschide o cale de dialog care include, dincolo de elementele vizuale, și o natură tactilă, implicită. 

Pe lângă aceste aspecte formale, tapiseriile posedă, așa cum spuneam, capacitatea de a strânge între firele lor povești și simboluri care îmbracă nu doar pereții pe care sunt expuse, ci zidurile care compun imaginația fiecărui privitor. Această funcție narativă poate că nu este suficient înțeleasă astăzi, exercițiul citirii unei opere de artă fiind unul dificil prin prisma abundenței de maculatură vizuală pe care o parcurgem zilnic. Aceste informații pe care le putem desprinde din țesătura tapiseriilor vin inclusiv din materialele utilizate, de la lâna tradițională la fibrele sintetice contemporane. Astfel, prin migala necesară realizării fiecărei tapiserii și prin materialele și priceperea artistelor care țes, obiectul artistic tradițional rămâne actual prin aducerea în prezent a unor practici vechi de creație, păstrând o memorie a timpului și a gestului creator. 

Tapiseria între memorie culturală și reprezentare

În perioada medievală, tapiseriile aveau și rolul de a documenta evenimente istorice, mitologice sau religioase, fiind forme de păstrare și promovare a istoriei. Există numeroase tapiserii păstrate în stare bună până astăzi, deși este dificil de precizat care ar putea fi cea mai veche, deoarece fibrele naturale folosite se deteriorează ușor astfel că rămășițele găsite ar putea aparține și altor obiecte istorice. În același timp, una dintre confuziile ușor de făcut este între tapiserie și broderie, tapiseria fiind o lucrare de artă realizată cu precădere cu ajutorul războiului de țesut și care implică realizarea imaginii propriu-zise direct în structura operei, în timp ce broderia implică țeserea imaginii într-o pânză deja existentă. 

Există o atestare bogată de tapiserii din jurul secolului XI, una dintre cele mai discutate fiind Tapiseria de la Bayeux, datată în jurul anului 1070, și având dimensiunile impresionante de aproximativ 70 de metri lungime pe jumătate de metru lățime. În ciuda încadrării inițiale ca tapiserie, se pare că ar fi vorba mai mult despre o broderie care relatează cucerirea normandă a Angliei, începută în 1066. Tapiseria ilustrează bătălia de la Hastings, și include inclusiv scena morții regelui Harold Godwinson, care a reprezentat sfârșitul perioadei anglo-saxone, și începutul perioadei normande, prin încoronarea regelui William I chiar în ziua de Crăciun, la Westminster Abbey. 

Vedem cum, istoric, tapiseriile rețin la nivelul lor atestări ale evenimentelor reale, și cum, prin tehnica utilizată, lasă loc mult mai mult imaginației decât lasă, spre exemplu, o fotografie istorică. Lucrul manual elaborat, precum și alte exemple de tapiserii care fac apel la un registru fantastic, stau mărturie a acestei dimensiuni mitologice pe care tapiseriile o au. Un exemplu în acest sens este seria de tapiserii cunoscută ca Doamna și unicornul, din Flandra secolului XVI. Setul de șase tapiserii ilustrează, în accepțiunea generală, cele cinci simțuri, cea de-a șasea tapiserie păstrându-se misterioasă din punct de vedere al înțelesului acesteia. 

Tapiseria medievală nu doar consemnează trecutul, ci îl reconfigurează vizual printr-un limbaj simbolic și migălos, în care istoria se împletește cu mitul. Între document și fantezie, aceste lucrări devin adevărate hărți ale memoriei colective. 

Revalorizarea contemporană a tapiseriei     

Privită pe nedrept ca o artă a trecutului, cel mai probabil datorită vechimii practicii sale, în perioada contemporană există un reviriment al acesteia, ca urmare a democratizării artei și a popularizării diverselor medii artistice noi. În acest context, are loc o revalorizare a artei tapiseriei prin aprecierea pozitivă ca mediu al introspecției, simbolului și reconstrucției identitare. În expoziția curentă de la WIN Gallery există tapiserii realizate de către Cela Neamțu, Marijana Bițulescu și Carmen Tepșan. Cele trei artiste ne oferă exemple foarte diferite de tapiserii din punct de vedere stilistic, punctele principale ale acestora fiind ancorate fie în aspectul medieval, în simbolismul organizat în jurul unui axis mundi reluat constant, respectiv de fragmentarea formală și simbolică a tapiseriei. 

Cela Neamțu încifrează în țesătura tapiseriei (care include și broderie) Umbrae Parvae XIV o sacralitate non-religioasă, aerisită, implicită, care este imediat percepută de către privitor. Pornind de la elementele de numerologie, ferestrele în număr de 4-3-4, dintre care cele trei ferestre centrale sunt decorate printr-o coloană răsucită, și terminând cu aspectul bisericesc al acestor ferestre, sentimentul care te pătrunde în fața acestei opere de 2 metri pe 1 metru este că te afli în fața unui monument medieval, un posibil zid materializat în fața noastră. Acest zid se deschide pentru noi nu doar prin aceste ferestre, ci și prin lumina sugerată de culoarea țesăturii, care se organizează în trei registre: albastru/alb în partea superioară, care tranziționează spre galben în partea de mijloc, și termină cu roșu sângeriu închis în partea de jos. 

Pe de altă parte, Marijana Bițulescu pare că își organizează operele din colecția curentă WIN Gallery în jurul unui axis mundi reluat sub diferite forme. Dincolo de tapiseria intitulată chiar Axis Mundi, lucrarea Construcție - Prețul progresului aduce în atenția privitorilor faptul că acest „preț al progresului” poate fi tocmai frumusețea naturală. În tapiseria Marijanei o coloană aurie încercuită de pânze roșii, asemănătoare armăturilor din construcții, este despicată vertical, în interior fiind vizibil un amalgam de flori și frunze. Contrastul dintre artificial și natural este reluat în acest fel, tapiseria propunându-ne un exercițiu meditativ la adresa dezvoltării fără limite și a costului pe care, mai devreme sau mai târziu, trebuie să îl plătim. 

Nu în ultimul rând, Carmen Tepșan ne oferă un alt exemplu de tapiserie prin opera Triptic. Se remarcă printr-o compoziție în triptic vertical, în care spațiul este fragmentat în benzi coloristice distincte: albastru, galben și gri. Ele sugerează un ritm narativ discontinuu, ca o lectură vizuală în secvențe. Figura girafei, element recognoscibil plasat central, introduce un registru organic și arhetipal, în contrast cu forma abstractă de săgeată și cu formele anatomice deformate din dreapta. Tapiseria pare să pună în tensiune animalicul, simbolicul și tehnicul, folosind simboluri care invită la interpretare personală. Paleta restrânsă, dar intensă, oferă un echilibru între poetica formei și o geometrie aproape brutalistă. Aceasta este o lucrare care vorbește despre coduri vizuale interioare, despre memorie în stratificare, și despre felul în care materia textilă poate deveni spațiu al gândirii abstracte și figurative simultan. 

Tapiseria este, în esență, o formă de artă care transcende timpul, materia și simpla funcționalitate decorativă. Între document istoric, manifest simbolic și reflecție identitară, acest mediu vizual posedă o capacitate unică de a păstra și de a transforma sensuri. Prin tehnica migăloasă, prin materialitatea sa încărcată de memorie și prin discursul vizual pe care îl propune, tapiseria rămâne un limbaj artistic relevant, care nu doar conservă trecutul, ci îl rescrie. În mâinile artistelor contemporane, ea redevine un spațiu de explorare a sinelui și a lumii, un loc unde imaginile pot deveni critice, unde miturile se pot reactiva, iar gestul creator capătă o dimensiune meditativă. Unele fire nu se rup niciodată, ci doar se reînnoadă, cu răbdare, în alte forme, alte povești, alte tăceri țesute. 

Drd. Andrei Fășie