În noua colecție a WIN Gallery debutează pentru aceștia și artista Sofia Ovejanu, recunoscută în plan național și internațional, și doctor în arte vizuale. Posesoare a distincției pariziene Toile d’or de l’année în 2013 și câștigătoare a premiului AWS Silver, în cadrul festivalului Art Walk Street în 2017, Sofia Ovejanu se remarcă printr-o poetică a spațiului care oscilează între absurd și visare. Lucrările din colecția Mister în floare reprezintă fragmente onirice și aluzii metaforice, colajele expresive fiind o dovadă nu doar a priceperii sale din punct de vedere tehnic, ci și a unei tematici psihologice urmărite. 

Sofia Ovejanu explorează subconștientul prin recurgerea la absurd, de cele mai multe ori, găsind cu ajutorul asocierilor neașteptate o cale de acces spre realitățile alternative pe care le descoperă în timp ce le construiește. Aceste călătorii scot în evidență contrastele dintre real și imaginar, absurd și coerent sau dintre singurătate și conexiune, aceste aspecte tensionate reprezentând un sol fertil pentru receptorii operelor sale. 

Spațiul absurdului ca revoltă împotriva normelor 

Atunci când privim tablourile Sofiei Ovejanu, o primă reacție pe care o putem avea este una interogativă. În Out of the Real Space, juxtapunerea de materiale contrastante și deformarea subtilă a corpului uman încadrează opera Sofiei în arta contemporană, dar într-o notă ușor sfidătoare față de convențiile clasice. Tematic avem un nud, dar modificările aduse și compoziția finală scot în evidență, dincolo de temă, o ipostază sfruntătoare: pe de o parte, prin poziția sa în fața liniei roșii și sprijinindu-se în cot pe aceasta, pe de altă parte, prin poziția propriu-zisă, relaxată, deschisă către privitor. 

Lipsa trăsăturilor anonimizează corpul ilustrat, jocul dintre constrângere și eliberare accentuând mai degrabă nuanța unei posibile evadări. Spațiul absurd se conturează prin decupaj: straturile care creează diferitele elemente de fundal (dealul din prim-plan, copacii, zona posibil acvatică, albastră) suprapunându-se eterogen. Nudul pare că iese din apă, o aluzie discretă la Nașterea lui Venus de Botticelli, o amintire a zeiței frumuseții. 

Visarea ca spațiu al refugierii și introspecției  

Dacă acceptăm visul ca un „absurd organizat”, având în vedere că el reușește să unească, într-o structură coerentă, elemente aparent incoerente și iraționale, atunci visul este un alt spațiu pe care Sofia Ovejanu îl configurează pe coordonatele refugierii și introspecției. În pictura Vis acvatic, acest lucru este vizibil prin suprapunerea în stil suprarealist a elementelor din compoziție. Peștele, scaunul și tabla de șah deșirată sunt elementele principale, viziunea artistică având trăsături onirice clare. Prin estomparea, în mod natural și firesc, a granițelor dintre vis și realitate, de această dată spațiul redat nu rămâne doar o formă de evadare, ci și o formă de autoexplorare profundă. 

Din punct de vedere vizual, peștii Sofiei Ovejanu sunt mereu ușor răsuciți, niciodată în stare de repaus, lucru care amplifică senzația stării de plutire, imersiunea propriu-zisă nefiind posibilă în lipsa unei reprezentări a mediului acvatic. Chiar și așa, pare că artista realizează aceste cadre direct în mediul natural al peștilor, elementele specifice planului uman (canapelele, scaunul) accentuând caracterul oniric. 

Singurătatea ca formă de expresie personală  

Cele două spații, cel absurd și cel al visării, au un alt element comun pe care artista ni-l prezintă sub formă plastică: singurătatea. Acest sentiment apare în tablourile sale sub forma unei expresii personale implicite, atât nudul, cât și picturile cu pești având ca subtemă sentimentul unei izolări sau al unei posibile alienări. Starea redată este, însă, o condiție a unei stări existențiale, care pune accentul pe redescoperire prin compoziții minimale și un simbolism discret. În operele Sofiei Ovejanu, singurătatea devine astfel un spațiu privilegiat al reflecției interioare, în care izolarea facilitează o comunicare mai sinceră cu sinele profund. 

În tabloul intitulat sugestiv Solitudine, regăsim o compoziție dominată de forme fluide și culori discrete, care par să plutească într-un spațiu indefinit, fără repere clare. Lipsa unor contururi ferme și a unor elemente figurative evidente contribuie la accentuarea sentimentului de izolare și alienare. Fructul roșu, așezat solitar în partea inferioară a compoziției, devine punctul de contrast și accentuează subtil ideea singurătății existențiale. Astfel, Solitudine devine expresia plastică a ideii că izolarea poate fi privită și ca spațiu favorabil cunoașterii de sine, un moment necesar și benefic în căutarea echilibrului interior. 

Discursul artistic complex al Sofiei Ovejanu tratează într-un mod ludic temele abordate. Prin echilibrul dintre absurd și visare și prin coerența cromatică, artista își folosește limbajul artistic ca pe o metodă de explorare a spațiilor interioare. Chiar dacă discută și despre solitudine sau stări de izolare, ea consideră aceste momente oportunități de reflecție interioară și ne propune o perspectivă creativă, poate chiar optimistă, de a înțelege lumea și pe noi înșine. 

Drd. Andrei Fășie