Perioada de așteptare care precede Duminica Paștelui este mereu încărcată de energii puternice, care aduc în atenția noastră, conștientă sau inconștientă, dimensiunea sacră a lumii în care trăim. Acest condens care apare la contactul dintre sacru și profan în aceste momente ilustrează, de fapt, densitatea simbolică a misterului care ne fascinează în fiecare an: misterul vieții de apoi, în cheia creștină a învierii. 

În acest context, un moment evocator este cel în care Iisus Hristos se află pe cruce, iar la picioarele sale, Fecioara Maria stă martoră a acestui moment îngrozitor. În arta Danielei Grapă, tabloul Sărutul 2 portretizează scena într-o notă sensibilă, în tonurile de roz specifice artei sale. Asemenei unei oglindiri, sărutul picioarelor lui Iisus de către Fecioara Maria vine să anuleze sărutul trădării lui Iuda, care a semnalat prin gestul său prezența lui Iisus în mulțime, fapt ce a dus la arestarea sa și, implicit, la sfârșitul lui tragic. Totodată, tabloul, prin trunchierea cadrului astfel încât din corpul lui Iisus sunt vizibile doar tălpile însângerate, pune accentul mult mai mult pe prezența Fecioarei, care nu este descrisă prin semnalmentele uzuale, fapt ce simplifică și aduce sacralitatea momentului într-un cadru de referință mai accesibil „mirenilor”. 

Între privire și rugăciune

Ceea ce reușește Daniela Grapă în tabloul său este o reinterpretare a patimii și o reconfigurare a compasiunii într-o notă care ne permite o apropiere personală mai ușoară, într-un ritual mai mult afectiv decât ritualic. Artista abordează și alte momente ale dramei cristice, păstrând simplificarea formală a acestora, fără a pierde esența tare a imaginii care se apropie. 

În același fel, dar dintr-un unghi tematic diferit, putem analiza tabloul După ploaie al Florei Răducan, unde sentimentul de reverie ajută la filtrarea emoției prin intermediul naturii. Tabloul, din punct de vedere compozițional, este simplu, peisajul având un caracter meditativ. Această fragilitate poate fi percepută și ea ca o formă de rugăciune, sau de spațiu în care liniștea ar fi suficientă pentru a crea un cadru optim unei rugi. Poți să te rogi pretutindeni și poți să te rogi totdeauna și în cămara ta. Ai pretutindeni o cămară a ta, ai pretutindeni cămara ta de taină. Cămara ta este gândul tău. – Sfântul Ambrozie al Milanului. 

Dacă cele două abordări sunt reprezentări care pot să susțină această introspecție, Carmen Marin, în Beyond the Dark, ne amintește că speranța vine tocmai din această întunecime pe care cu toții o cunoaștem – iar dacă am putea să o vedem, atunci ea ar străluci, delimitându-se de negrul din jur asemeni unui far. În tablou, scena care amintește de punerea în mormânt se decupează schematic de fundal, fundal care pare că înghite albastrul specific al artistei. Pe acest fond asemănător cerului la început de zi, chiar înainte ca soarele să răsară, scena capătă un mesaj de speranță, de sprijin, de îndemn spre a înțelege că rugăciunea nu necesită neapărat vorbe, văzul fiind mai mult decât suficient atunci când ochii privesc cu adevărat în exterior sau în interior. 

Revelații tăcute   

Am amintit deja de felul în care natura ajută la conturarea unui spațiu meditativ, important în observarea sacrului topit în profan. La Georgeta Manea Josan, în Grădina Secretă, ne este amintit faptul că pretutindeni există ochi care ne pot privi, care ne pot urmări, care se ascund, de cele mai multe ori, privirii noastre. Această grădină secretă are și un aer protector, ochii conturați de artistă amintind de reprezentările Sfintei Lucia. Delicatețea și fragilitatea compoziției contrastează ușor cu paleta cromatică, rezultatul fiind unul asemănător unui camuflaj, un undergarden, un spațiu ascuns al unei revelații tăcute. 

Într-un mod similar, Marijana Bițulescu în tapiseria Mesaj între cer și pământ propune un discurs vizual compus din mai multe straturi: unul auriu, principal, mai multe straturi de mătase rozalii în care se află cusute inclusiv bucăți propriu-zise de text, și un element asemănător unui mugure care răsare din negrul părții centrale, verde cu capăt auriu. Mesajul dintre cer și pământ ar putea fi tocmai verticalitatea ființei umane, calea de dialog dintre cele două planuri, redusă la forma sa de canal de comunicare. Din capătul acesteia, mugurele plin de speranță accentuează flexibilitatea specifică a materialului textil, și străpunge spațiul bidimensional. 

Sacrul din arta contemporană nu mai strigă din vitralii, ci șoptește prin gesturi simple, priviri pierdute, culori discrete sau tăceri vizuale. El nu mai este impus, ci sugerat. Nu mai promite mântuirea, ci încurajează regăsirea. În fața unei lucrări precum The Kiss 2, a unei tapiserii ca Mesaj între cer și pământ sau a unei grădini ascunse de priviri, nu ni se cere credință, ci doar prezență. Iar poate că, în această prezență tăcută, se află începutul unei rugăciuni care nu are nevoie de cuvinte. Pentru că, uneori, ceea ce nu poate fi spus, se rostește în privire – iar arta devine altarul nevăzut al inimii. 

Drd. Andrei Fășie