WIN Gallery: Unde se termină colecționarul și începe omul care trăiește cu arta acasă?
Adriana Chiru: Nu există o graniță. În primul rând, din punct de vedere financiar, este investiție făcută cu cap. În al doilea rând, din punct de vedere emoțional și personal, comportamentul de achiziție tot pe emoții se bazează. Oricât de raționali am încerca să părem, nu suntem. Comportamentul de achiziție, în general, și când vorbim de artă, design, mobilier, parfumuri, se bazează pe emoții și preferințe personale. Deci nu există o graniță.
WIN Gallery: Și atunci cum se integrează lucrările din colecția dumneavoastră în viața de zi cu zi?
Adriana Chiru: Îmi fac viața mai frumoasă! Sunt acolo pentru a-mi înfrumuseța interiorul locuinței, pentru a spune ceva despre mine, despre atmosfera pe care vreau să o creez și să o integrez.
Privesc piesele din colecția mea inclusiv ca pe un statement (n.r. declarație de intenție) personal.
WIN Gallery: Există o operă care vă schimbă dispoziția de fiecare dată când o priviți?
Adriana Chiru: Da. Persistența memoriei, a lui Dalí. Cred că spune foarte multe. Ne amintește de efemeritatea noastră și de ce rămâne în urmă după noi și că, de fapt, timpul este tot ce contează în viața asta, și mai ales modul în care îl folosim. Acest tablou îmi schimbă starea de fiecare dată.
WIN Gallery: Și din colecția dumneavoastră aveți o lucrare care vă schimbă starea?
Adriana Chiru: Cumva, toate îți schimbă starea. La un moment dat, este adevărat, te obișnuiești cu ele pe perete, firește asta dacă le afișezi. Altfel, nu știu ce să spun, dar, până la urmă, tocmai de aceea le-am luat - pentru că au un impact asupra mea.
WIN Gallery: Și atunci, arta poate vindeca?
Adriana Chiru: Bineînțeles. Întotdeauna!
De aceea există terapie prin artă. Din păcate, în România, lăsăm arta mult prea în spate... Ca să poți să fii „degustător” de artă, trebuie să ai cultură. Ca să ai cultură, trebuie să ai educație. Ca să ai educație... Toate lucrurile astea sunt legate între ele. Pentru a aprecia un obiect, indiferent cum este acesta, că îți place, că nu îți place, trebuie să înțelegi procesul creativ într-un fel. Și dacă ajungi în punctul acesta, consider că poți să evoluezi. Evoluția în sine a unei societăți ține de acest lucru.
WIN Gallery: Cât de mult credeți că se poate educa gustul estetic și cât este instinct?
Adriana Chiru: Despre scris se spune că te naști cu talent sau nu. Dar talentul se educă. La fel și simțul estetic. Și arta, în general. Dacă îi învățăm pe copii de mici, din grădiniță, dacă le insuflăm anumite lucruri, eu cred că se poate educa. Măcar să ai idee despre cine a fost cine.
WIN Gallery: Ce sfat i-ați da unui tânăr care își cumpără prima lucrare de artă?
Adriana Chiru: În primul rând, să nu se ducă peste buget, să studieze foarte bine inclusiv pe artist în sine. Dacă nu știe exact ce să facă, să verifice prețurile cu care s-au vândut anumite lucrări, să urmărească alți artiști ca el și abia după aceea să facă achiziția. Consider că achizițiile nu se bazează doar pe instinct și pe ce îți place, ci trebuie să ai și un pic de cunoștințe. Să verifici un pic.
WIN Gallery: Cum vă raportați la ideea de valoare? Este pentru dumneavoastră mai degrabă estetică, emoțională, investițională?
Adriana Chiru: Cred că este compusă din toate trei. Și estetică și investițională și emoțională. Pentru că toate trei sunt legate, iar fără una dintre ele valoarea scade.
WIN Gallery: Și atunci, în România, vorbim de o cultură reală a colecționarilor sau suntem încă la început?
Adriana Chiru: Suntem foarte la început. Dacă aș putea să fac o comparație, după Marea Britanie, Franța, Spania și Berlin, suntem cam cu… 100 de ani în urmă. Este o nișă foarte mică, sunt foarte puțini oameni care apreciază și înțeleg cu adevărat arta. Unii cumpără pentru că „e ok” să cumpere, ca să spun așa. Și da, mai avem mult până departe.
WIN Gallery: Din experiența dumneavoastră în Marea Britanie, care sunt diferențele dintre colecționarii de acolo, piața lor și situația din România?
Adriana Chiru: Vorbim, în primul rând, de o piață educată. Piața lor este marcată de foarte mulți artiști, de foarte multe evenimente și de o competiție extraordinar de mare, cu galerii numeroase pe centimetru pătrat. Vorbim și de un public educat, format din oameni care știu exact pentru ce sunt achizițiile, cum sunt achizițiile și ce fac cu ele.
Este o diferență destul de mare între piața de aici și piața de acolo, din punctul de vedere al cumpărătorilor, și nu neapărat al ofertei. Un alt aspect demn de luat în considerare este starea socială și, desigur, cea financiară. Nu ne putem compara cu Marea Britanie, unde afluxul de oameni cu bani și cultură este dublu sau triplu față de România. Vorbim de o altă piață, iar noi avem și o populație mult mai mică, de altfel.
Peste toate acestea s-a suprapus și perioada comunistă, care a lăsat urme educaționale, culturale și istorice pe care încă nu le înțelegem complet. Încă nu ne știm istoria foarte bine, iar toate aceste aspecte au un impact direct asupra pieței de artă. Ținând cont de sociologie, care spune că o generație se educă în minim 10 ani, au trecut trei generații, cam 35 de ani care, luați în „the bigger picture of history” (n.r. imaginea de ansamblu a istoriei), reprezintă o scamă, o firimitură.
Doar că, despre artiștii noștri contemporani, nu știm prea multe despre mulți dintre ei. În afară de Adrian Ghenie, care a făcut recorduri la vânzări și pe care toată lumea încearcă, să-l copieze în ultima vreme, avem foarte puțini artiști vizibili în mod real. Dar asta este și pentru că piața din România nu face neapărat ce trebuie.
La nivel de muzee de artă vizuală avem foarte puține instituții care fac lucruri relevante. Avem MARe, care încearcă să facă ceva diferit, dar se duce într-o zonă foarte comercială, de exemplu. Nu avem muzee care să fie la nivelul Tate Modern, Guggenheim sau MoMA. Nu există așa ceva. În primul rând, cred că problema este că nu se face nimic care să atragă publicul, care să-l facă să vrea să descopere mai multe ulterior.
Arta a rămas undeva în mentalul colectiv ca fiind pentru „upper class” (n.r. clasa superioară). Greșit! Este pentru toată lumea. Așa cum investim bani în apartamente, unde riști să pierzi, dacă astăzi ai investit într-un pictor contemporan, să zicem, 150 de euro, în 10 ani poate să valoreze 300 sau 400 de euro. În niciun caz nu-l vei vinde mai jos de 150. Cel puțin îți vei recupera banii cheltuiți inițial. Ca randament investițional, investițiile în artă, dacă știi să le faci, aduc printre cele mai bune rezultate.
WIN Gallery: Cum ați descrie în câteva cuvinte stilul lui Valentin Tănase și ce v-a atras la lucrarea pe care o dețineți?
Adriana Chiru: Stilul lui Valentin Tănase este unul eclectic. Așa l-aș numi. Are foarte multe elemente, de la suprarealism, la elemente de colaj sau care vin și din istorie, din religie și din creștinism. Are și portret… are de toate! Are și o serie aproape psihedelică, contemporană, într-o zonă de New Age (n.r. Noua Eră), aș spune, se duce un pic și în pictura naivă. Este o explozie de frumos! Ce m-a atras la lucrarea pe care am luat-o eu este că e total diferită de stilul lui consacrat. E un portret, o schiță portretistică, fără legătură cu portretele pe care le-a făcut ca artist consacrat, fiind din perioada de studiu, din 1976. De-aceea l-am ales.