WIN Gallery: Vă mai amintiți prima lucrare de artă care v-a emoționat cu adevărat?

Adriana Chiru: Da. Galatea sferelor, Salvador Dalí. După Galatea, am descoperit Persistența memoriei și multe alte lucrări ale sale, așa că pot să spun că prima pasiune pentru artă și pictură a venit de la Salvador Dalí. El a fost unul dintre pictorii care mi-au marcat adolescența și formarea din perioada liceului. Nu știu de ce, am simțit că mi-a vorbit într-un limbaj al meu prin simbolurile pe care le transmite sau prin ceea ce a dorit să transpună. De acolo a început pasiunea mea pentru artă, combinată cu zona de filozofie și cu istoria artei. Galatea sferelor a fost primul tablou care m-a făcut curioasă în această direcție. La vârsta de 15–16 ani, când am descoperit acest tablou al lui Dali, aș putea spune că nu aveam neapărat o cultură artistică, pentru că formarea, așa cum o știm noi în acele vremuri, nu era orientată către domeniul artei. Cumva, arta am descoperit-o de una singură, curricula de matematică -informatică a profilului meu de studiu neavând nicio legătură cu arta, cu filozofia sau cu literatura.

WIN Gallery: Cum ați descoperit plăcerea de a colecționa? A fost un gest spontan sau o dorință care s-a maturizat în timp?

Adriana Chiru: A fost o dorință care s-a maturizat în timp. Pot să spun că am început neavând studii specifice și neînțelegând exact ce anume cumpăr. Am fost întotdeauna pasionată de istorie și de obiectele foarte vechi, inclusiv de arhitectura medievală și în special de perioada dintre Evul Mediu și până în zona mai apropiată nouă, secolul al XVIII-lea. Am început prin a colecționa obiecte din anticariate sau din târguri de vechituri, care pur și simplu îmi transmiteau ceva. Ador obiectele care spun povești, chiar dacă nu au neapărat o valoare financiară. Iar poveștile, cred eu, se transmit atunci când vin cu o istorie bogată în spate. Între un obiect foarte vechi, care are patină, care poate transmite povești și unul nou, de serie, îl voi alege întotdeauna pe cel vechi. Pentru că, mai mult decât atât, consider că a supraviețuit timpurilor, iar simplul fapt că a înmagazinat atâtea decenii spune foarte mult despre el. Din nou - nu vorbim neapărat de prețiozitatea obiectului, cât de poveștile pe care le poartă. Povestea mea de colecționar a început, așadar, cu adunatul vechiturilor, ca să spun așa, din anticariate și târguri de vechituri ad hoc. Apoi am ajuns la cumpărarea de tablouri și la interesul pentru artă. Am început, ulterior, să mă formez ca om al domeniului, să-mi educ cunoștințele în zona artistică — autodidactă la început, apoi prin educație formală.

Pasiunea pentru tablouri a venit în Anglia, când, în paralel cu educația mea artistică și dezvoltarea personală ca artist, am descoperit și această latură. Atunci am înțeles că arta este o investiție. Cred că este, de fapt, cea mai bună investiție la ora actuală, pentru că nu se va devaloriza niciodată în timp, mai ales dacă știi ce să cumperi.

WIN Gallery: Există un moment în care ați simțit că o lucrare v-a ales mai mult decât ați ales-o dumneavoastră?

Adriana Chiru: Da. Nu vorbim neapărat de ceva ce dețin în colecție, deși mi-aș dori enorm. Știu însă că m-a „ales” un imens Bosch, cu tripticul The Garden of Earthly Delights (n.r. Grădina desfătărilor lumești). M-am regăsit foarte mult acolo, deși este un tablou pictat în perioada medievală.  Îmi place faptul că ridică numeroase semne de întrebare și a ajuns să fie și una dintre sursele mele de inspirație. 

O altă lucrare, „foarte” contemporană, este una fotografică, realizată de un artist celebru la nivel mondial, Antoine d’Agata, un alt favorit al meu și pe care îl urmăresc cu interes. Încerc să ajung în poziția unei fotografii de-ale lui Antoine d’Agata.

Artemisia Gentileschi este iarăși o artistă care „m-a ales”, deși vorbim de o perioadă în care femeia era doar un obiect decorativ și o monedă de schimb. Prin tablourile ei, Artemisia Gentileschi este o activistă feministă avant les temps (n.r. înaintea timpului ei). Îmi place foarte mult tehnica clar-obscur. O regăsim, ulterior, și la Rembrandt, la mulți alți artiști. Este o tehnică fascinantă, iar mie îmi plac mult lucrările care aduc această joacă între lumină, mister, nuanțe și umbre. Mi se pare senzațional.

Valentin Tănase - Nud 2           

WIN Gallery: Unde se termină colecționarul și începe omul care trăiește cu arta acasă?

Adriana Chiru: Nu există o graniță. În primul rând, din punct de vedere financiar, este investiție făcută cu cap. În al doilea rând, din punct de vedere emoțional și personal, comportamentul de achiziție tot pe emoții se bazează. Oricât de raționali am încerca să părem, nu suntem. Comportamentul de achiziție, în general, și când vorbim de artă, design, mobilier, parfumuri, se bazează pe emoții și preferințe personale. Deci nu există o graniță.

WIN Gallery: Și atunci cum se integrează lucrările din colecția dumneavoastră în viața de zi cu zi?

Adriana Chiru: Îmi fac viața mai frumoasă! Sunt acolo pentru a-mi înfrumuseța interiorul locuinței, pentru a spune ceva despre mine, despre atmosfera pe care vreau să o creez și să o integrez.
Privesc piesele din colecția mea inclusiv ca pe un statement (n.r. declarație de intenție) personal.

WIN Gallery: Există o operă care vă schimbă dispoziția de fiecare dată când o priviți?

Adriana Chiru: Da. Persistența memoriei, a lui Dalí. Cred că spune foarte multe. Ne amintește de efemeritatea noastră și de ce rămâne în urmă după noi și că, de fapt, timpul este tot ce contează în viața asta, și mai ales modul în care îl folosim. Acest tablou îmi schimbă starea de fiecare dată.

WIN Gallery: Și din colecția dumneavoastră aveți o lucrare care vă schimbă starea?

Adriana Chiru: Cumva, toate îți schimbă starea. La un moment dat, este adevărat, te obișnuiești cu ele pe perete, firește asta dacă le afișezi. Altfel, nu știu ce să spun, dar, până la urmă, tocmai de aceea le-am luat - pentru că au un impact asupra mea. 

WIN Gallery: Și atunci, arta poate vindeca?

Adriana Chiru: Bineînțeles. Întotdeauna! 

De aceea există terapie prin artă. Din păcate, în România, lăsăm arta mult prea în spate... Ca să poți să fii „degustător” de artă, trebuie să ai cultură. Ca să ai cultură, trebuie să ai educație. Ca să ai educație... Toate lucrurile astea sunt legate între ele. Pentru a aprecia un obiect, indiferent cum este acesta, că îți place, că nu îți place, trebuie să înțelegi procesul creativ într-un fel. Și dacă ajungi în punctul acesta, consider că poți să evoluezi. Evoluția în sine a unei societăți ține de acest lucru.

WIN Gallery: Cât de mult credeți că se poate educa gustul estetic și cât este instinct?

Adriana Chiru: Despre scris se spune că te naști cu talent sau nu. Dar talentul se educă. La fel și simțul estetic. Și arta, în general. Dacă îi învățăm pe copii de mici, din grădiniță, dacă le insuflăm anumite lucruri, eu cred că se poate educa. Măcar să ai idee despre cine a fost cine.

WIN Gallery: Ce sfat i-ați da unui tânăr care își cumpără prima lucrare de artă?

Adriana Chiru: În primul rând, să nu se ducă peste buget, să studieze foarte bine inclusiv pe artist în sine. Dacă nu știe exact ce să facă, să verifice prețurile cu care s-au vândut anumite lucrări, să urmărească alți artiști ca el și abia după aceea să facă achiziția. Consider că achizițiile nu se bazează doar pe instinct și pe ce îți place, ci trebuie să ai și un pic de cunoștințe. Să verifici un pic.

WIN Gallery: Cum vă raportați la ideea de valoare? Este pentru dumneavoastră mai degrabă estetică, emoțională, investițională?

Adriana Chiru: Cred că este compusă din toate trei. Și estetică și investițională și emoțională. Pentru că toate trei sunt legate, iar fără una dintre ele valoarea scade.

WIN Gallery: Și atunci, în România, vorbim de o cultură reală a colecționarilor sau suntem încă la început? 

Adriana Chiru: Suntem foarte la început. Dacă aș putea să fac o comparație, după Marea Britanie, Franța, Spania și Berlin, suntem cam cu… 100 de ani în urmă. Este o nișă foarte mică, sunt foarte puțini oameni care apreciază și înțeleg cu adevărat arta. Unii cumpără pentru că „e ok” să cumpere, ca să spun așa. Și da, mai avem mult până departe.

WIN Gallery: Din experiența dumneavoastră în Marea Britanie, care sunt diferențele dintre colecționarii de acolo, piața lor și situația din România?

Adriana Chiru: Vorbim, în primul rând, de o piață educată. Piața lor este marcată de foarte mulți artiști, de foarte multe evenimente și de o competiție extraordinar de mare, cu galerii numeroase pe centimetru pătrat. Vorbim și de un public educat, format din oameni care știu exact pentru ce sunt achizițiile, cum sunt achizițiile și ce fac cu ele.

Este o diferență destul de mare între piața de aici și piața de acolo, din punctul de vedere al cumpărătorilor, și nu neapărat al ofertei. Un alt aspect demn de luat în considerare este starea socială și, desigur, cea financiară. Nu ne putem compara cu Marea Britanie, unde afluxul de oameni cu bani și cultură este dublu sau triplu față de România. Vorbim de o altă piață, iar noi avem și o populație mult mai mică, de altfel.

Peste toate acestea s-a suprapus și perioada comunistă, care a lăsat urme educaționale, culturale și istorice pe care încă nu le înțelegem complet. Încă nu ne știm istoria foarte bine, iar toate aceste aspecte au un impact direct asupra pieței de artă. Ținând cont de sociologie, care spune că o generație se educă în minim 10 ani, au trecut trei generații, cam 35 de ani care, luați în „the bigger picture of history” (n.r. imaginea de ansamblu a istoriei), reprezintă o scamă, o firimitură.

Doar că, despre artiștii noștri contemporani, nu știm prea multe despre mulți dintre ei. În afară de Adrian Ghenie, care a făcut recorduri la vânzări și pe care toată lumea încearcă, să-l copieze în ultima vreme, avem foarte puțini artiști vizibili în mod real. Dar asta este și pentru că piața din România nu face neapărat ce trebuie.

La nivel de muzee de artă vizuală avem foarte puține instituții care fac lucruri relevante. Avem MARe, care încearcă să facă ceva diferit, dar se duce într-o zonă foarte comercială, de exemplu. Nu avem muzee care să fie la nivelul Tate Modern, Guggenheim sau MoMA. Nu există așa ceva. În primul rând, cred că problema este că nu se face nimic care să atragă publicul, care să-l facă să vrea să descopere mai multe ulterior.

Arta a rămas undeva în mentalul colectiv ca fiind pentru „upper class” (n.r. clasa superioară). Greșit! Este pentru toată lumea. Așa cum investim bani în apartamente, unde riști să pierzi, dacă astăzi ai investit într-un pictor contemporan, să zicem, 150 de euro, în 10 ani poate să valoreze 300 sau 400 de euro. În niciun caz nu-l vei vinde mai jos de 150. Cel puțin îți vei recupera banii cheltuiți inițial. Ca randament investițional, investițiile în artă, dacă știi să le faci, aduc printre cele mai bune rezultate.

WIN Gallery: Cum ați descrie în câteva cuvinte stilul lui Valentin Tănase și ce v-a atras la lucrarea pe care o dețineți?

Adriana Chiru: Stilul lui Valentin Tănase este unul eclectic. Așa l-aș numi. Are foarte multe elemente, de la suprarealism, la elemente de colaj sau care vin și din istorie, din religie și din creștinism. Are și portret… are de toate! Are și o serie aproape psihedelică, contemporană, într-o zonă de New Age (n.r. Noua Eră), aș spune, se duce un pic și în pictura naivă. Este o explozie de frumos! Ce m-a atras la lucrarea pe care am luat-o eu este că e total diferită de stilul lui consacrat. E un portret, o schiță portretistică, fără legătură cu portretele pe care le-a făcut ca artist consacrat, fiind din perioada de studiu, din 1976. De-aceea l-am ales.

WIN Gallery: Cât de importantă este relația personală cu artistul atunci când cumpărați o lucrare?

Adriana Chiru: E importantă relația cu obiectul în sine și cu ce a vrut să spună artistul acolo sau cu ce îmi transmite mie lucrarea. Personal, nu trebuie să cunosc artistul ca să-mi placă ce a făcut. Spre exemplu, apreciez mobilierul Biedermeier, dar nu-l mai putem cunoaște pe creator, pe artist- și totuși - îmi place!

WIN Gallery: Dacă aveți ocazia, vă face plăcere să vă întâlniți cu artistul?

Adriana Chiru: Bineînțeles! Pentru că artistul poate să spună mai multe lucruri decât îmi transmite mie obiectul. Pot obține un context al creației acelei lucrări care ulterior, pentru că vorbim despre povești, poate fi valorificat într-un fel, inclusiv financiar. Poți povesti că artistul a pictat asta când a avut o viziune, de exemplu. Este un detaliu care te poate ajuta ulterior sau, pur și simplu, înțelegi mai bine ce a vrut să transmită. Totodată, vezi dacă ceea ce ai simțit tu se coordonează cumva cu ceea ce a vrut el să transmită. Deci e important și, dacă ai ocazia, fă-o.

WIN Gallery: Ce vă fascinează mai mult? Artiștii care păstrează tradiția sau cei care o contestă?

Adriana Chiru: Cei care o contestă, evident. Cele mai bune lucruri au fost făcute din greșeală și cele mai mari descoperiri tot din greșeală au fost făcute. Sau când s-a mers contra curentului. Sunt un mare fan al artei experimentale, sub orice formă. Cred că din experiment se nasc lucruri noi, așa că trebuie să creăm! Nu să copiem. Nu inventăm apa caldă, dar o putem reîncălzi și să o facem mai bună.

WIN Gallery: Și dacă ați putea întâlni un artist din orice epocă, pe cine ați alege și de ce?

Adriana Chiru: Pe Van Gogh. Aș vrea să știu ce l-a făcut să-și taie urechea. Și pe Toulouse-Lautrec! Are o poveste fascinantă și, cumva, toate tablourile lui vin dintr-o suferință foarte mare. Îmi plac artiștii care suferă, în general. Sunt din categoria care crede că cea mai bună artă iese din suferință, nu din plăcere.

WIN Gallery: Ce emoție doriți să simțiți atunci când vedeți o lucrare nouă?

Adriana Chiru: Să mă facă pur și simplu să-mi pun întrebări și poate chiar să mă inspire să creez altceva la rândul meu. Nu e doar o… „poză” frumoasă. Producem peste 80 de miliarde de imagini zilnic. Dintre acestea... care contează? Ce facem cu abuzul acesta vizual?... Am intrat într-o nouă eră cu AI (n.r. inteligență artificială) și revin la ideea că ceea ce e făcut cu mâna o să aibă valoare mult mai mare decât orice formă digitală. Este a doua renaștere a picturii pe pânză, dacă mă întrebi pe mine. Și mai cred și că este o super-problemă cu AI, pentru că a fost „antrenat” pe artiști, pe script-uri, pe munca unor artiști care nu va fi niciodată plătită, ceea ce pe mine una mă deranjează. Copyrighturile (n.r. drepturile de autor) trebuie respectate. Să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului! Dacă nimeni nu înțelege că businessul unui artist e tot muncă, suferință, dar și pâine pe masă, nu avem un produs. Arta nu e exclusă de la bani. Nu există. Nu e doar pasiune.

WIN Gallery: Cum vedeți rolul galeriilor în formarea gustului publicului și în educarea colecționarilor?

Adriana Chiru: Consider că galeriile și curatorii au un rol crucial. Sunt o parte fundamentală a acestui lanț. Ai un emițător, artistul și un receptor, publicul larg. Galeria este mediul. Și, cum spunea Marshall McLuhan, the medium is the message (n.r. mediul este mesajul). Dacă galeria nu transmite mesajul așa cum trebuie către public, nici artistul nu are cum să fie bine înțeles. Consider că nu se poate fără. Plus că artistul, de multe ori, nu știe să negocieze în numele lui, iar unii artiști sunt chiar imprevizibili. O galerie îți oferă garanția că ceea ce cumperi este autentic și că a fost verificat. Lucru pe care, dacă îl faci singur, e greu și scump. 

WIN Gallery: La nivel personal, știu că sunteți și artist. Ce apreciați cel mai mult atunci când colaborați cu o galerie?

Adriana Chiru: Apreciez atunci când galeria înțelege ce vreau.
De fapt, cei care dau viață galeriei. Galeria este un spațiu. Contează oamenii care lucrează în acest spațiu și care înțeleg viziunea și mindsetul (n.r. modul de gândire) și ceea ce am vrut eu să exprim. Dacă ei înțeleg acest lucru, expoziția va fi ceea ce trebuie.

WIN Gallery: Cum vedeți evoluția pieței de artă din România în ultimii ani?

Adriana Chiru: Suntem, dacă aș pune o comparație cu viața unui om, la stadiul de toddler (n.r. copil mic), la „de-a bușilea”. Încă mergem în patru labe, ca să spun așa. Se arată semne, dar mai avem mult până departe. Este dificil și din cauza contextului economic, social, al epidemiei de social media, a scăderii calității educației și a faptului că oamenii nu mai vor să depună eforturi. Nișa căreia ne adresăm este foarte limitată, cel puțin în București, dacă nu în toată țara. Dar s-au făcut pași, chiar și în zona de mass-market, de cultură pentru publicul larg. Lucrul ăsta ajută. Ne-am îndepărtat puțin de preferințele pentru tablourile „cu flori”. Și nu trebuie să înțelegem greșit, ele au profunzime, dar pentru un ochi neantrenat și care nu înțelege nici tehnica, nici ce a vrut să spună artistul, nici seria, nici perioada, nici curentul... deja vorbim de alte lucruri. Pe lângă asta, dacă ești cunoscător, vorbim de Rembrandt spre exemplu. Are natură statică? Are. Cam toți marii artiști au, de la marii maeștri impresioniști până la suprarealism. Problema nu e că marii maeștri au acest tip de lucrări, ci recepția. Și faptul că sunt cele mai ușor de cumpărat, pentru că, în aparență, sunt cele mai ușor de înțeles și de apreciat estetic.

WIN Gallery: Ce înseamnă pentru dumneavoastră frumosul și oare mai are el aceeași semnificație ca acum 10 sau 20 de ani ?

Adriana Chiru: Nu. Pentru mine frumosul nu mai e absolut. Sunt un artist experimental care și-a pus gândaci de bucătărie pe față, pentru o instalație. Sunt genul de om care se duce fără teamă în estetica urâtului. Frumosul pentru mine, metaforic vorbind, este conceptul în sine și felul în care ceea ce transmiți este recepționat. Înseamnă să ridici un semn de întrebare, să creezi o emoție. Emoția poate fi de orice fel și, ca să-l parafrazez pe Tarkovski, dacă cei care au plecat din sala de cinema nu vorbesc despre film nici de bine, nici de rău, nu înseamnă că nu contează.
Deci, frumosul este acel ceva care te face să trăiești, să simți, să te întrebi, să raționezi. Spre exemplu, marea mea pasiune ca artist este să combin 20 de imagini aleatorii, prin tehnica expunerii multiple, ca să exprim un concept sau un sentiment din acel moment. Trăim timpuri care ne oferă posibilitatea de a reinventa. Tehnologia ne permite, dar rămâne întrebarea cât de creativi suntem și cum o transpunem într-un fel unic. Asta e marea provocare a secolului. Asistăm la nașterea unui nou gen artistic, literar, filmic. Ceva ce nu s-a mai întâmplat de mult. Secolul Luminilor a fost un prag, iar noi trăim acum un alt prag. Să nu ne împiedicăm de el.

WIN Gallery: Ce sentiment vă oferă o lucrare care vă depășește înțelegerea, dar vă atrage instinctiv?

Adriana Chiru: Arta nu este făcută să o înțelegi întotdeauna rațional. Atâta vreme cât te atrage, nu contează. Arta nu e întotdeauna rațiune. Cred că este, în primul rând, trăire și emoție. Nu înseamnă că trebuie să fie întotdeauna și rațională.

WIN Gallery: Există vreo legătură între artă și spiritualitate în modul în care trăiți frumosul?

Adriana Chiru: Frumosul, trăirea, spiritualitatea sunt niște concepte. Așa cum fericirea, de exemplu, e un concept inventat de om. Orice lucru care te face fericit aduce, rațional vorbind, alte trei aspecte care te fac nefericit. Sunt concepte umane. Fiind concepte, le pot modifica cum vreau, când vreau. Iar lucrul ăsta ar trebui să ofere libertate, nu îngrădire și văd în același fel și legătura dintre artă și spiritualitate: o relație conceptuală.

WIN Gallery: Cum v-a schimbat colecționarea operelor de artă felul de a privi lumea?

Adriana Chiru: În primul rând, când vorbim de tablouri sau artă vizuală, mi-a deschis ferestre. Mă face să-mi pun întrebări. Oare ce a vrut să spună, de exemplu, Valentin Tănase, în acest tablou? (n.r. privește către Lumea lui Don Quijote 2). De ce a adus atâtea imagini, elemente? Don Quijote? De unde? Ce înseamnă din punct de vedere metaforic? Ce legătură are cu moartea? Sau cu Călăreții Apocalipsei? Te întrebi și ți se deschid perspective. Un om care are măcar o doză de inteligență trebuie să fie pregătit să accepte și să încerce să vadă din cât mai multe perspective. Nu există adevăr unic, nu există adevăr obiectiv. Întotdeauna imaginile vor fi filtrate prin background-ul personal. Adevărul obiectiv este doar o aspirație. La fel și cu imaginea. Pentru fiecare, imaginea comunică altceva, iar eu sunt recunoscătoare că îmi arată și altă perspectivă. Mă pune să mă gândesc: de ce așa și nu altfel? Poate de la capătul celălalt se vede altfel. Și cred că ar trebui să facem toți exercițiul ăsta din când în când.

WIN Gallery: Ce vă doriți să rămână peste ani din colecția dumneavoastră pentru ceilalți?

Adriana Chiru: Îmi doresc ca moștenitoarea a ceea ce am reușit să agonisesc în viața asta să înțeleagă măcar puțin din ce am încercat să fac și ce mi-am dorit și să ducă mai departe, să transforme și să facă din asta ceva al ei, pe care poate să-l lase mai departe, la rândul ei, altora. Consider că asta e o urmă frumoasă în timp, pentru că altfel suntem praf de stele și nu prea lăsăm nimic după noi. O astfel de colecție ar putea să lase măcar o urmă, undeva.

Valentin Tănase -  Lumea lui Don Quijote 2