LISANDRU NEAMȚU

WIN Gallery: Privind retrospectiv parcursul dumneavoastră, există un fir roșu care unește pictura, mozaicul, proiectele de artă monumentală și cariera dvs. de pedagog?

Lisandru Neamțu: Întrebarea mi se pare extrem de relevantă astăzi, poate mai relevantă decât altădată. Da, acest fir există și s-a dezvoltat pe parcursul a peste 3 decenii. De altfe, anul acesta se împlinesc 30 de ani de când m-am angajat ca tânăr preparator la Universitatea Națională de Arte din București, la secția de artă murală. Este un loc pe care l-am iubit foarte tare și pe care îl iubesc în continuare și reprezintă chiar secția pe care am terminat-o, ca tânăr absolvent, după șase ani de studiu. Aici m-am format și continui să îi formez, la rândul meu, pe tinerii care vin către această zonă de exprimare artistică. A fi profesor este o mare pasiune, dar și o provocare - de multe ori trebuie să repeți anumite lucruri, să recapitulezi forme, cuvinte, elemente, să te bucuri de curiozitatea studenților tăi, să le spui „Nu”, să îi înveți ce înseamnă reținerea, ce înseamnă auto-cunoașterea. Dar fac totul ca și cum aș face-o pentru prima dată. Am mereu surpriza noutății în fața persoanei cu care stau în dialog și nu mică mi-e mirarea când îmi dau seama că am de învățat cel puțin la fel de mult de la studenții mei pe cât au ei de învățat de la mine. 

WIN Gallery: Sunteți un fin observator al transformărilor prin care trece noua generație. Ce calități considerați că ar trebui să cultive un tânăr artist pentru a rămâne relevant astăzi?  

Lisandru Neamțu: Observ o schimbare profundă în mentalul colectiv al tinerilor care merg către artă. Uneori nici ei nu știu dacă își doresc, de fapt, artă sau nu. În prezent, se resimte o diferență uriașă între generațiile de studenți pe care le-am avut la începuturi și cele de acum. Se văd diferențe de la un an la altul, de la o serie de absolvenți la alta, iar aceste diferențe sunt mai degrabă legate de abordarea temelor care le revin, proiectelor de semestru și modalității de abordare în ceea ce privește viața la modul general. Adică mijloacele pe care le au la îndemână sunt atât de bogate încât ajung să nu mai știe cum să le folosească, să se piardă în „pădurea” asta de informații. Și atunci profesorul are rolul de a orienta un pic, nu de a pune pe linie, doar de a încuraja acele aspecte care avantajează studenții. Și, bineînțeles, de a oferi câteva repere, așa cum stelele de pe cer ajută marinarii să se orienteze în noapte, în largul mării. Iar cu aceste repere fiecare trebuie să-și dirijeze propria „barcă” spre un liman. 

WIN Gallery: Lucrările dumneavoastră traversează nu doar registre cromatice diferite, dar și stiluri diferite de pictură, artă figurativă, lucrări de grafică. Ce vă motivează să schimbați registrul și cum se repliază „eul artistic” în fața noilor coordonate?  

Lisandru Neamțu: Uneori simt nevoia să creez lucrări de grafică și artă figurativă confecționate din propriile mele amintiri, din excursiile de documentare pe care le-am făcut, pe care le-am fixat pe hârtie, pe un suport alb cu semne grafice albastre. Amintirile te transpun într-o altă lume, îți deschid o poartă spre locuri pe care, în prezent, le poți accesa doar prin amintire. Asta încerc să fac, să înlesnesc călătoria imaginară către lumi care există într-o formă pe care doar eu o știu. Cât despre culoarea dominantă, uneori glumesc spunând că am un butoi mare de albastru în atelier pe care trebuie să-l consum. Tot ce vedeți în lucrările mele ca peisaj, în special din Italia, sunt locuri pe care le-am vizitat și care m-au impresionat. Am redat pe hârtie Sant'Apollinare, Piața de Pește din Veneția, peisaje de la Veneția, Roma cu Castel Sant'Angelo și multe altele. Prin acest exercițiu rememorez oameni și locuri de acum douăzeci, poate chiar treizeci de ani, când pașii m-au dus spre zări care mi-au schimbat viața și viziunea artistică. 

WIN Gallery: Anii petrecuți la Liceul de Artă „Nicolae Tonitza” și apoi la Institutul de Arte „Nicolae Grigorescu” au coincis cu o perioadă de exigență și competiție remarcabile. Ce profesori și ce lecții considerați că au modelat decisiv cariera artistului Lisandru Neamțu? 

Lisandru Neamțu: L-am avut în anul I pe profesorul Petre Achițenie, care ne-a dus din primul moment pe șantier, n-ea făcut „botezul”, cum s-ar spune, cu un șantier de frescă. Așa am intrat, de fapt, în acest turbion al artelor. Din anul 2, am fost preluat de doamna profesor Marilena Preda-Sânc, cu care de-a lungul anilor am avut o relație extraordinar de bună. Dânsa mi-a fost și coordonatoarea celui de-al doilea doctorat în arte vizuale. Și pot să spun că ea a fost persoana pe care m-am putut baza întotdeauna, de la care am obținut informații, care m-a înțeles și care m-a susținut, indiferent cât de mici sau mari erau proiectele la  care mă raportam și pe care le dezvoltam. Și astfel am preluat din gândirea acestor profesori despre ce înseamnă cu adevărat a fi artist. A fi artist nu înseamnă doar să participi la expoziții, să te dai peste cap, să arăți că ești mare, ci înseamnă să ai acea chemare și să lucrezi în fiecare zi, chiar și cinci minute. Ceva din tine să te facă să îți dorești să pictezi sau să sculptezi, să creezi în fiecare zi.  Cuvântul care îmi vine acum în minte este „continuitate”. Fără asta nu se poate; este un exercițiu continuu, zilnic, pe care trebuie să îl faci dacă activezi în acest domeniu. Asta încerc să le insuflu studenților de fapt, conștiința lucrului bine făcut și făcut în fiecare zi. Un mic progres zilnic, asta contează enorm pentru că el reprezintă continuitatea gândurilor, a ideilor, a tehnicii. Nu mai spun de faptul că artiștii se exprimă în schițe, în tehnici specifice, în modalități distincte de exprimare, iar uneori toate astea se pierd în lumea atât de agitată și „bombardată” de stimuli în care trăim azi. Dacă nu ai continuitatea asta, „lichidul” ăsta care circulă în tine zi de zi și la care revii și pe care îl îmbunătățești, nu poți spune că exiști ca „artist”. Foarte mulți își exhibă, să spunem așa, micile talente și micile „înșghebări” plastice. Asta vedem pe rețelele de socializare, ei sunt cei care fac mai mult valuri decât artă. E foarte bine să se exprime liber, e extraordinar că există atât de multă libertate de exprimare, fără nicio discuție, sigur! Acum, doar liberul arbitru al fiecăruia este cel care trebuie să decidă cât și cum și în ce context se expune fiecare. Până la urmă, lucrurile se așează, ce trebuie uitat se uită și în sfârșit se alege neghina de grâu.  

WIN Gallery: Expozițiile dvs. reprezintă adevărate declarații de dragoste pentru frumosul din lumea în care trăim. Care este dorința aceea taincă pe care ați vrea într-o bună zi să o îndepliniți?   

Lisandru Neamțu: Îmi doresc în continuare – fiind o „tânără speranță” la cei 56 de ani ai mei – să am timp, putere și inspirație să folosesc acest laborator-atelier cât mai mult timp și cu cât mai mult folos. De altfel, la vârsta aceasta începe maturitatea artistică în deplinătatea sa. Capacitatea, puterea de muncă pe termen cât mai îndelungat, așa se poate sintetiza  dorința mea de lăuntrică. Am mai avut o dorință, cât timp eram la facultate, de a realiza un complex monumental cu pictură murală, cu mozaicuri așa cum am văzut în Italia când eram student. Și am reușit să o fac, undeva în București e o biserică, „Doamna Oltea”, la care am lucrat vreo 15 ani și sunt bucuros, mândru că am reușit acest gând. Și, în aceeași notă optimistă, sper ca și dorința pe care am exprimat-o mai devreme să am puterea de a o duce la îndeplinire.