WIN Gallery: Cum a luat naștere ideea proiectului „Lemnul, Pânza și Vorba”?​

Daniela Apostol: Mă simt foarte aproape de lucruri care țin de identitate. Dintotdeauna. Mă simt aproape de lumea satului chiar dacă m-am născut în București. Mă simt confortabil acolo. Spațiul sătesc e foarte intim, e armonios. Atunci când ajung într-un sat, dintr-odată conștientizez lucrurile orânduite de oameni exact așa cum au fost preluate de la străbuni. E o ciclicitate atât de cunoscută și totuși neexperimentată complet. Poate într-o altă viață am fost o țărancă. Una de ispravă mi-aș dori.
Gorjul, în tot acest parcurs, a fost pentru noi un loc tare ofertant și îmbietor. Un teritoriu generos pentru cercetare, nu doar prin frumusețea satelor, ci și prin densitatea de povești, urme, gesturi, oameni și rămășițe ale unui timp care încă se zbate să respire. Inițial ne-am dorit doar să realizăm materiale video, documentare care să vorbească despre diverse lucruri specifi ce satului, în mod special despre comunitățile depopulate. Așa a început totul. Dar după ce am petrecut o bună parte din vară în aceste locuri, după ce am întâlnit oamenii, după ce am văzut casele părăsite și am ascultat liniștea lor, și mai ales după ce am lucrat în atelierele cu meșterii populari, ceva s-a legat de la sine. Fără să forțăm, fără să stabilim dinainte un concept, expoziția pur și simplu s-a ivit. S-a cerut aș putea spune. S-a conturat din observații, din emoții, din gesturi, din dialoguri și din felul în care satul ne-a primit.
Proiectul în sine s-a format oarecum la fel, fi resc, ca și cum era deja acolo și trebuia doar scos la lumină. E o frământare a mea. A pornit dintr-un sentiment greu de pus în cuvinte: o datorie, un respect, poate chiar o formă de recunoștință pe care o simt față de strămoșii noștri. Față de tot ce au lăsat în urmă și încă ne atinge. A fost, cred, felul meu, felul nostru de a spune: „Nu uităm.”

Lansarea expoziției "Lemnul, Pânza și Vorba"

WIN Gallery: Ce v-a inspirat să aduceți în prim-plan legătura dintre patrimoniul tradițional și arta contemporană?

Daniela Apostol: Patrimoniul tradițional și arta contemporană reprezintă pentru mine soluția ideală de a le vorbi tinerilor despre lucruri identitare care, la prima vedere, pot părea neatractive sau învechite. Cei tineri, în majoritatea cazurilor, vor să se dezică total de tot ce are legătură cu satul sau cu ruralul, poate pentru că nu se regăsesc acolo, pentru că locurile acestea nu le oferă oportunități vizibile de viitor, sau pentru că acolo totul pare încremenit, prea tihnit în comparație cu ritmul alert din online, din dramaturgia fi lmelor pe care ei le consumă. Nu știu exact. Un lucru e clar, nu vor să fi e identifi cați sau asociați cu astfel de lumi, deși, paradoxal, acolo e o parte din ei.

WIN Gallery: Ce rol joacă orașul Târgu Jiu în construcția simbolică a expoziției?

Daniela Apostol: Târgu Jiu este un pilon principal, atât ca loc gazdă al expoziției, punându-ne la dispoziție hubul cultural „Pavilion Art 360”, un spațiu generos și atractiv, cât și ca liant de legătură cu lumea satului prin viceprimarul Adrian Tudor și prin etnograful Albinel Firescu. Ei ne-au deschis accesul către comunități, către poveștile lor și către instituțiile publice locale. Fără această plasă de sprijin, parcursul ar fi fost mult mai greu. Aici totul a avut un fi resc.

WIN Gallery: Care a fost cel mai emoționant moment din timpul pregătirii proiectului?

Daniela Apostol: Cel mai copleșitor moment pentru mine a fost întâlnirea cu Runcurel, satul depopulat în urma exploatărilor miniere. Toate locurile care poartă urmele recente ale oamenilor sunt, pentru mine, încărcate emoțional până la tăcere. Mă amuțesc. Să fi i martor al unui loc care devine mut, al unui loc unde amprenta omului este înlocuită de sălbăticia naturii sau de intervenția tehnologiei reprezintă pentru mine o responsabilitate în relatarea celor văzute. O responsabilitate, dar și o tristețe greu de defi nit. O mâhnire pe care o simt și acum, când vorbesc despre asta.

WIN Gallery: Cum ați descrie, în câteva cuvinte, atmosfera pe care expoziția o transmite publicului?

Daniela Apostol: De poveste. Așa am simțit din prima zi. Când intri într-un spațiu necunoscut și primul lucru pe care îl vezi este lemnul și ceramica, darurile pământului pentru nevoile omului, două prezențe vitale în viața satului românesc, înțelegi imediat pe ce fel de „ținut” ai pășit. De poveste. Și cel mai frumos a fost să văd cum vizitatorii, oameni de toate vârstele, au trăit-o. Au fost surprinși, emoționați, atinși de ceva ce nu se poate explica rațional. Mi-au spus, cu o bucurie copilăroasă, că „și noi avem acasă scoarțe din astea”, „și bunica mea avea un ștergar identic”, „și la noi în pod mai sunt ii ca cele din horă”. Pentru prima dată, parcă, nu au privit obiectele tradiționale ca pe ceva vechi sau depărtat, ci cu mândrie, ca pe un semn că ceea ce au moștenit e valoros, viu, demn de dus mai departe. A fost emoția aceea mare, bună, când îți recunoști acasă-ul în ceea ce vezi. Un acasă care nu ține neapărat de o casă anume, ci de felul în care simți lumea.

WIN Gallery: Ce înseamnă, pentru dvs., patrimoniul imaterial?

Daniela Apostol: Înseamnă busolă. Înseamnă o serie de caracteristici. Așa cum pe pașaportul nostru sunt trecute date care țin de fi zionomie, culoarea ochilor, înălțimea, patrimoniul imaterial spune lucruri despre noi, despre fi ecare comunitate, despre un popor. Înseamnă rădăcini, energia care te leagă de oamenii dinaintea ta, de bunicii tăi, de satul în care poate nu ai trăit niciodată, dar pe care îl porți în memorie prin poveștile lor. Fără să conștientizăm, patrimoniul imaterial trăiește prin noi. Atunci când gătești ceva „ca acasă”, când fredonezi un vers știut din auz, când spui o poveste cu strigoi, sau când respecți un obicei. E în gesturile mici care fac parte din tine fără să-ți dai seama.

WIN Gallery: Cum putem face ca patrimoniul să rămână viu și relevant pentru tinerii de azi?

Daniela Apostol: Spunându-le copiilor cât de frumoși sunt păstrând ceva din părinți și bunici, fi e și printr-un gest, fi e printr-o trăsătură fi zică, fi e printr-un mod de a privi lumea. Dar și cât de frumoși sunt bunicii lor, cu tot ce aduc ei. Imaterialul nu e doar tradiție și obicei. E felul în care vorbești, felul în care te porți cu oamenii, cum spui „poftim”, cum deschizi poarta unui oaspete. Sunt detalii mici care te defi nesc. Care spun că nu ești primul și nici ultimul care duce mai departe un fel de a trăi. Patrimoniul trebuie adaptat, reinterpretat și asumat de fi ecare generație. Iar generația predecesoare trebuie să accepte și să încurajeze acest lucru. Să nu fi e îngrijorată de această transformare.

WIN Gallery: În ce fel „vorba” completează „lemnul” și „pânza” în cadrul expoziției?

Daniela Apostol: Vorba, graiul este cea care dă sens și viață celorlalte două. Dacă lemnul poartă structura și pânza păstrează meșteșugul, vorba ține în viață memoria, emoția, rostul. Ea contextualizează, explică și continuă tradiția acolo unde materia tace. Vorba leagă generațiile, umanizează obiectele și păstrează ceea ce nu încape pe un raft. În acet mod, cele trei componente nu sunt simple elemente alăturate, ci o întreagă lume numită vatra satului.

WIN Gallery: Credeți că revalorizarea obiectelor tradiționale poate deveni o formă de rezistență culturală?

Daniela Apostol: Sigur. Prin asumare. Refuzând uitarea, faptul că păstrăm și folosim obiecte și obiceiuri înseamnă păstrarea memoriei. Înseamnă asumarea unor coduri identitare. Și asta se poate face în fi ecare casă, dar și prin educație. Atunci când obiectele tradiționale reintră în circuitul public (expozitii, ateliere, școli, muzee vii) ele educă. Ridică întrebări. Contrabalansează pierderea sensurilor și aduc generațiile tinere în contact cu rădăcinile lor. Da, revalorizarea obiectelor tradiționale devine o formă de rezistență culturală pentru că restituie sens, protejează identitatea, refuză uniformizarea și ține vie o memorie colectivă.
Patrimoniul creează coerență și solidaritate. E un limbaj comun care unește oamenii din același loc, chiar dacă au vârste, ocupații sau convingeri diferite. El păstrează memoria colectivă, dar și priceperi, ritualuri și moduri de a rezolva probleme. În plus, el este un pion foarte important în dezvoltarea locală, în turismul cultural, forma de recreere pe care tot mai mulți o caută. Oare de ce? Pentru că, în profunzime, orice căutare este de fapt o întoarcere spre propriea identittate. Pentru că turismul cultural nu e despre fotografi i frumoase. E despre recunoaștere. Despre apartenență. Despre regăsire.

WIN Gallery: Cum se raportează Daniela Apostol, omul, la obiectele vechi și la lumea tradițională?

Daniela Apostol: Mă raportez la obiectele vechi cu o delicatețe instinctivă, aproape ca și cum ar respira. Am sentimentul că fi ecare dintre ele a văzut mai mult decât mine, a trecut prin mâini care au avut alte ritmuri, alte nevoi, alte bucurii. Îmi place să mă apropii de astfel de lucruri cu respect, cu o anumită grijă, ca de niște martori tăcuți ai unor vieți. Lumea tradițională nu este pentru mine un decor, ci o prelungire fi rească a unei memorii care mă însoțește. Mă așez în ea ca într-o poveste deja știută, în care mă simt acasă fără să fi locuit vreodată acolo. Poate pentru că, în adânc, lumea tradițională ne obligă la sinceritate și la esențe. Iar eu mă întorc mereu la ea când simt nevoia să-mi amintesc cine sunt.

WIN Gallery: Cum ați descrie momentul achiziției primei lucrări din colecția dvs.?

Daniela Apostol: A fost un moment neașteptat de solemn pentru mine, aproape inițiatic. Aveam impresia că fac un pas într-o lume care mă emoționează profund, dar pe care nu o stăpânesc pe deplin. Era ca și cum cineva îmi dădea pe mână o bucățică din felul său de a înțelege realitatea, iar eu trebuia să promit că o voi păstra cu grijă. Prima lucrare a venit cu un soi de vibrație interioară: am știut că e „a mea” nu pentru că am căutat-o, ci pentru că m-a recunoscut ea pe mine. M-am simțit atunci parte dintr-un dialog care abia începea, un dialog între privitor, artist și lume. 

WIN Gallery: Ce v-a atras la lucrarea grafi că a lui Daniel Tănase pe care ați achiziționat-o de la WIN Gallery?

Daniela Apostol: M-a atras liniștea ei intensă. Grafi ca lui Daniel Tănase are un paradox pe care l-am simțit imediat: e austeră și bogată în același timp. În lucrarea aceea anume am simțit o fi nețe în observație, un fel de a respira prin linii, ca o meditație vizuală. Era ceva viu în acea simplitate. M-a atins felul în care lucrarea vorbea fără să ridice vocea, felul în care păstra tensiunea dintre fragilitate și forță. Mi s-a părut o piesă care se potrivește cu felul meu de a privi lumea: atent, dar cu o anumită rezervă, lăsând loc misterului.

Don Quixote I - Valentin Tănase, lucrarea achiziționată de Daniela Apostol

WIN Gallery: Ce înseamnă pentru dvs. actul de a colecționa. Este mai mult o formă de emoție, de continuitate, sau de dialog cu artiștii?

Daniela Apostol: Pentru mine, colecționatul este, înainte de toate, o formă de emoție. Dacă o lucrare nu îmi mișcă ceva adânc, dacă nu trezește o vibrație, nu simt nevoia s-o aduc în viața mea. Dar e și continuitate, fără îndoială. Fiecare obiect, fi ecare lucrare devine o parte dintr-o poveste mai mare, o poveste a felului în care înțeleg lumea și a modului în care ea se transformă prin mine. Și, desigur, este și un dialog. Între mine și artiști, între trecut și prezent, între tradiție și interpretare personală. Colecționatul e un fel de a spune: „Asta sunt acum. Așa simt. Așa văd lumea.”

WIN Gallery: Există alți artiști contemporani români care v-au stârnit interesul sau pe care i-ați include, poate, într-o viitoare colecție personală?

Daniela Apostol: Da, mulți. Îmi place energia generațiilor tinere, curajul lor de a experimenta. Sunt artiști care reușesc să vorbească despre teme intime, identitare sau sociale cu multă sensibilitate și rigoare. Mă atrag cei care știu să construiască un univers coerent, indiferent de tehnică, și care își asumă un limbaj personal. Încă nu aș vrea să dau nume, poate tocmai pentru că relația cu o lucrare se construiește organic, neașteptat, asemenea întâlnirilor care ne schimbă cursul unei zile. Dar pot spune că sunt atentă la scena contemporană și la felul în care ea respiră. Sunt mulți artiști pe care i-aș vedea într-o viitoare colecție, atunci când ne vom „recunoaște” reciproc.

WIN Gallery: Cum priviți echilibrul dintre tradiție și inovație în arta românească actuală?

Daniela Apostol: Îl văd ca pe un dans fi n. Tradiția oferă rădăcina, iar inovația oferă direcția. Când cele două se întâlnesc într-un mod fi resc, fără forțare, arta românească capătă o identitate puternică, autentică. Mi se pare extraordinar când artiștii reușesc să vadă în tradiție nu o obligație, ci o resursă, un spațiu fertil de inspirație, un rezervor de simboluri și imagini care pot deveni contemporane prin reinterpretare. Tradiția nu trebuie privită ca un muzeu închis, iar inovația nu trebuie să însemne o rupere de tot ce a fost. Cred în arta care își permite să fi e în același timp ancorată și liberă. Acolo apare echilibrul.

WIN Gallery: Cât de importantă este sinergia dintre instituții independente precum Docuart și spații galeristice contemporane?

Daniela Apostol: Astfel de alianțe sunt vitale. Ele țin cultura în mișcare. Fără această complementaritate, inițiativele rămân fragmentate. Împreună, însă, devin vii, articulate, cu impact real. Prin colaborarea dintre WIN Gallery și Docuart s-a reușit exact asta: să se transforme o idee născută din teren într-un demers artistic și comunitar complet, rotund.