Institutul Cultural Român de la Lisabona, în parteneriat cu WIN Gallery din București și Școala Doctorală ”Spațiu, Imagine, Text, Teritoriu” - Centrul de Excelență în Studiul Imaginii al Universității din București, prezintă expoziția colectivă de pictură ”Distopii Nonliniare - neoexpresionismul românesc”. Acestă selecție de lucrări reunește zece artiști români contemporani, printre care Marinela Măntescu-Isac, Laurențiu Midvichi, Marcel Lupșe, Liviu Șoptelea, Flora Răducan, Florin Mugur Popa, Corneliu Drăgan Târgoviște, Ștefan Pelmuș, Florin Mocanu și Daniela Grapă, fiecare dintre aceștia propunând o incursiune vizuală dincolo de linia convențională a expresiei plastice.
Expoziția curatorială de Marinela Măntescu-Isac, Miruna Baracan și Andrei Fășie, deschide un spațiu al contrastelor, unde liniștea aparentă a creației este străbătută de o tensiune interioară profundă. Distopia nu se manifestă aici în mod clasic,ca un scenariu de destrămare apocaliptică, ci este o expresie a interiorității fiecărui artist, a anxietăților și fragmentelor de realitate transformate în forme picturale. Artiștii prezenți își transpun subiectivitatea în imagini care nu doar că provoacă privitorul, ci îl invită la un dialog intens cu propriul său spațiu interior. Emoția devine un instrument de investigare, iar fiecare lucrare propune o incursiune într-un univers neliniștit , mereu în căutarea limitelor sale.
Neoexpresionismul românesc, de la apariția sa în anii '80 și până astăzi, a fost mai mult decât un curent artistic - a fost un strigăt de eliberare, o formă de a revendica dreptul la identitate și la memorie. În perioada post comunistă, acest limbaj artistic s-a consolidat ca un spațiu al protestului, al gestului pictural neîngrădit, capabil să exprime suferința, amintirea colectivă, dar și o perspectivă intimă asupra realității. Lucrările din această expoziție sunt mărturii ale acestei evoluții, demonstrând cum neoexpresionismul continuă să fie un teritoriu fertil pentru explorarea neliniștilor contemporane. În fiecare pânză, regăsim un echilibru instabil între rațional și instinctiv, între control și spontaneitate.
WIN Gallery își reafirmă, prin această expoziție, angajamentul de a susține arta contemporană românescă pe plan internațional, creând conexiuni valoroase între artiști, colecționari și public. Expozițiile sale frecvente în galerii din străinătate și colaborările interdisciplinare demonstrează o viziune curatorială care depășește limitele impuse de un singur curent artistic, optând pentru un dialog complex între trecut, prezent și viitor. „Distopii Nonliniare” confirmă încă o dată că arta nu este doar un mijloc de reprezentare, ci și unul de investigare a realității, o fereastră deschisă spre noi posibilități de înțelegere a lumii.