Nuanțele de albastru folosite de Carmen Marin deschid spațiile reprezentate asemeni unor ferestre, oferind prin contrast o alternativă care, în multe dintre opere, pot induce ideea de speranță sau inocență. Putem vedea acest lucru în The Chair II, Misanthropy sau poate, cel mai bine, în Between Presence and Absence. Opera din urmă zugrăvește imaginea unui fotoliu care sare în evidență prin culorile sale, și care, asemeni unei fotografii supraexpuse pe film în care geamul inundat de lumină este intuit de câteva linii, aduce în prezentul actului de observație multiple amintiri asociate piesei de mobilier. Acest efect este comun operelor sale, majoritatea având această putere de stimulare a memoriei tocmai prin absența unor elemente precise.

În același timp, prezențele din picturile sale bântuie oniric spațiul, sugerând prezențe neliniștite, unele care par conștiente de privitor, altele osândite la a fi privite sau surprinse în diferite ipostaze ale înstrăinării lor. Regăsim aceste instanțe în tablourile The Key, The Chair, The Cloud sau Rumination (Green and blue). Corpuri tulburătoare și ambigue, ele vorbesc totuși clar despre problematici actuale ale identității și regăsirii în timpurile prezente, plasând-o pe Carmen Marin în categoria artiștilor ce reușeșc să redea prin operele lor sentimentele ce țin de actualitatea zilelor noastre.

Imaginarul liminal

O notă foarte importantă asupra operelor de artă realizate de Carmen Marin este situarea acesteia în zona expresionismului sincretic. Dacă valențele expresioniste tematizate în acord cu elemente personale, cât și cu contemporaneitatea artistei, sunt evidente - sincretismul este revelat prin aducerea împreună a elementelor psihologice și psihologizante care transgresează sfera sa personală spre cea universală, intersectând pe parcurs experiențele personale ale tuturor celor care intră în contact cu picturile sale. De menționat aici ar fi și intervențiile literare ale lui Porfirio Rodriguez, care vin să susțină formal expresionismul sincretic manifestat prin depășirea limitelor limbajului plastic în direcția unei opere cu conexiuni multiple în medii diverse.

Acest expresionism sincretic puternic identificat de emoțiile redate și de profunzimea lor reprezentațională marchează pentru Carmen Marin o poziționare solidă în zona unui imaginar care este într-o stare constantă de compunere, descompunere și recompunere. Procesul perpetuu produce un imaginar liminal în care călătoria artistei este destinația în sine, explorările sale onirice bucurându-se de lipsa dorinței de a se trezi. Asemenea căutări reies în mod direct din opere precum Beyond the Window, Presence și Patches of Light. Se observă modul în care gravitația elementelor figurate ne atrage prin mister, prin generarea aproape instantanee de întrebări - lucruri care contribuie la capacitatea lucrărilor de a stimula la nivelul privitorului căutarea de răspunsuri.

Se delimitează în acest mod un imaginar liminal pe care Carmen Marin îl navighează grațios, cu tușe sigure și fundaluri de vis. Acest spațiu liminal posedă caracteristici ce transformă operele sale în zone estetice ambigue pentru privitor, în care sunt induse stări personale, dar și transpersonale ce califică demersurile de interpretare ca insuficiente și chiar nenecesare, lucru benefic, menit să calibreze mai degrabă încărcătura emoțională și caracterul intim al experienței propuse de picturile artistei.

Așadar, dinamica întrebări-răspunsuri rămâne una pe cât de puternică, pe atât de subtilă, asemeni unui curent care ne izbește, care trântește cu zgomot uși sau geamuri, sau care ne poartă în larg. Absurdul devine o sursă de adevăr, cum chiar artista susține, iar curentul acestei dinamici ne convinge să renunțăm la limitările formale ale unor interpretări facile în scopul căutării acelui „ceva” esențial și inefabil prezent (deja) în noi și redat în opera lui Carmen Marin sub forma unei oglinzi metaforice asemeni tabloului The Threshold of the Mirror.

Drd. Andrei Fășie

THE TRESHOLD OF THE MIRROR acrylic / linen, 90x70 cm, 2023