WIN Gallery: Aveai atunci un autor preferat, un muzician sau un stil de muzică anume care te făcea să vibrezi?  

Andreea Stoica: Ascultam muzică pentru pian, nu aveam un compozitor anume. Existau părți care-mi plăceau foarte mult și pe care îmi doream să le ascult din nou și din nou, așa că îi rugam pe părinți să mi le pună la nesfârșit. Dar să nu uităm de muzica din Tom și Jerry, care este fantastică și acum! Mie-mi face o deosebită plăcere să mă uit la desenele astea chiar și în prezent și să ascult coloana sonoră, e ceva senzațional! Evident că ne uitam la desene pe casete video, și îmi amintesc că într-unul din episoade era Rapsodia a Doua de Franz Liszt, care este și acum una din capodoperele preferate, pe care le ascult cu o imensă plăcere. Și da, îl rugam pe tata să deruleze caseta și să mai pună o dată concertul lui Tom.  

WIN Gallery: De la Tom și Jerry îți propun să mergem la... clavecin, un instrument rar și adesea perceput ca „de nișă”. Ce te-a atras la acest instrument și care este diferența dintre un pian și un clavecin? 

Andreea Stoica: În primul rând, diferența este legată de modul de construcție – a apărut în secolul al XVI-lea, iar construcția lui a fost total diferită de pianul din zilele noastre. Este, de altfel, un precursor al pianului, iar corzile pe care se cântă la clavecin sunt corzi din alt material, nu din oțel. Nu are nici rezonanța pe care o putem resimți la pianul de astăzi, deoarece lipsește partea metalică – acea placă de bronz care ajută la acordaj și la rezonanță, clavecinul fiind din lemn. Cutia de rezonanță este mult mai mică iar sunetul – având în vedere că în epocă exista o singură coardă foarte subțire la clavecin acolo unde astăzi există 3 la pian – sunetul de clavecin diferă foarte mult. El este de fapt „ciupit”, nu lovit cu un ciocănel, ca la pian. Și mai e ceva, sunetul de clavecin pare fragil, dar este în fapt foarte puternic deoarece este distinct, penetrant și personal, nu-l poți compara cu nimic. Îți dă o stare care alternează între rigurozitate și libertate pe care e greu să o transpui în cuvinte. Ascultând muzică barocă încă de mică, am avut mereu o slăbiciune pentru acest instrument, este preferatul meu.

WIN Gallery: Crezi că este necesară o sensibilitate aparte pentru a cânta la pian? 

Andreea Stoica: Cred că nu ai cum să nu o ai, dacă ești muzician. Este un lucru pe care îl realizezi pe măsură ce muzica devine parte din viața ta. Sensibilitatea oricum o ai, este în tine, dar depinde cât de mult vrei să o lași să se desfășoare.  

WIN Gallery: Pe lângă concertele pentru public, împreună cu Răzvan ați hotărât să vă adresați adolescenților / liceenilor. Care este povestea din spatele proiectului și ce simți că s-a schimbat în urma acestui demers?

Andreea Stoica: „Un Stradivarius în școli” este un proiect care a început acum 2 ani la inițiativa Fundației Gaudium Anime din Iași, cu care noi colaborăm foarte frumos de ceva timp. Președinta Cătălina Pârvu a avut această idee și a ținut foarte mult să implementeze conceptul, fiind o iubitoare și o consumatoare de muzică clasică. La rândul nostru, am fost foarte bucuroși și deschiși să participăm în acest proiect, deoarece sunt foarte multe orașe din România care nu au acces fizic la cultură – nu există filarmonici, nu există nimic legat de cultură. Ideea a pornit de la faptul că, dacă ei nu pot ajunge la noi, atunci noi putem merge în spațiul lor, al adolescenților, ca să-i familiarizăm cu muzica clasică. Sesiunile sunt scurte, de 30 de minute, urmate de o sesiune de întrebări care, de cele mai multe ori, se prelungește la câteva ore bune. Întrebările sunt legate de instrumente, de vioara pe care cântă Răzvan, iar curiozitatea copiilor legată de vioara Stradivarius a fost ieșită din comun. Elevii au fost fascinați, mulți dintre ei neavând loc în sălile de festivități și uneori sunt selectați pe ani, ca să poată participa cu toții.